În perioada februarie – mai 2026, se desfășoară Modulul de formare a competențelor socio-emoționale, la care participă beneficiarii selectați în al doilea an de implementare a proiectului „Educație și practică – baza carierei tale de succes! (Green EDU WORK UAIC)”, cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare.
Modulul, desfășurat pe parcursul a 10 ore de formare, include activități practice, individuale și interactive (discuții, exerciții, evaluări, lucru în echipă, jocuri de rol) care vizează cele cinci dimensiuni ale competențelor socio-emoționale:
Conștiința de sine
Activitățile specifice dedicate acestei competențe au în vedere:
- Identificarea tiparelor de gândire și a distorsiunilor cognitive personale;
- Conștientizarea valorilor personale și a sensului activităților curente;
- Recunoașterea diferențelor dintre percepția proprie și percepția socială;
- Dezvoltarea reflecției critice și a flexibilității imaginii de sine.
Printre temele abordate se mai numără și:
- Istoricul personal și formarea schemelor cognitive (explorarea influențelor formative din copilărie și adolescență, conștientizarea impactului trecutului asupra autoevaluării actuale);
- Sensul vieții (activarea reflecției asupra direcției de viață);
- Dialog interior și autocunoaștere profundă (dezvoltarea unei voci interioare de susținere, explorarea dialogului interior și identificarea auto-criticii);
- Autopercepție vs. percepția celorlalți (clarificarea diferențelor dintre sinele autentic și imaginea publică, cultivarea congruenței între interior și exterior);
- Sinele în dezvoltare și reziliența personală (cultivarea unui mindset de creștere și învățare din greșeli, identificarea factorilor interni de reziliență).
Conștiința socială
Activitățile specifice dedicate acestei competențe își propun dezvoltarea atitudinilor, cunoștințelor și abilităților necesare pentru o bună situare și funcționare în diferite contexte sociale
Conștiința socială se situează în continuarea și completarea conștiinței sinelui. Din punct de vedere psihologic și funcțional conștiința socială este un spațiu al conștiinței unde se adună și se procesează informațiile ce permit reprezentarea contextelor sociale, a actorilor sociali, a activităților și interacțiunilror sociale. Un rol central este rezervat înțelegerii modului în care se constituie și se activează psihologic identitățile sociale, multitudinea acestora, caracterul lor de permanență inevitabilă în toate momentele în care oamenii se percep reciproc și interacționează în variatele contexte și activități sociale. O atenție sporită este acordată unui set de patru identități sociale ce sunt intrinsec legate de formarea academică dar și de agenda formativă specifică a proiectului Green Edu Work:
- identitatea de student;
- identitatea de profesionist;
- identitatea de angajat;
- identitatea de antreprenor.
De asemenea, este evidențiată maniera responsabilă și asumată de intrare și funcționare în rolurile sociale și prin identitățile sociale.
Un al doilea sens al conștiinței sociale se poate stabili din punct de vedere al moralei și eticii, al calității și orientării conviețuirii umane. Aici scopul formativ este de a-i invita pe cursanți să conștientizeze beneficiul mutual al alegerii să manifeste altruism, bunătate, voluntariat, să aibă ca dominantă o orientare prosocială ce transcede cercul persoanelor apropiate și al intereselor personale.
Managementul emoțiilor
Activitățile specifice dedicate acestei competențe au în vedere:
- Dezvoltarea conștientizării și înțelegerii emoțiilor proprii.
- Formarea abilităților de reglare emoțională în situații dificile.
- Consolidarea stimei de sine și a echilibrului emoțional.
Printre temele abordate se mai numără și:
- Emoțiile și rolul lor în viața cotidiană (identificarea emoțiilor de bază și manifestările lor, conștientizarea impactului emoțiilor în luarea deciziilor, relații și comportamente);
- Relația dintre gânduri, emoții, comportamente (identificarea gândurilor automate, antrenarea capacității de autoreglare emoțională);
- Emoții negative, convingeri limitative (identificarea convingerilor limitative și legătura lor cu emoțiile, exersarea gândirii critice și restructurarea convingerilor nerealiste);
- Anxietate, stres și alți “inamici emoționali” (identificarea surselor principale de stres în viața personală și socială, aplicarea a cel puțin două strategii de coping funcțional într-un scenariu simulat);
- Strategii de reglare și reziliență emoțională (exersarea strategiei de reglare emoțională).
Abilități de relaționare
Activitățile specifice dedicate acestei competențe își propun consolidarea abilităților de comunicare, colaborare, gestionare a relațiilor și adaptare în contexte interpersonale diverse, personale, universitare și profesionale
Printre temele abordate se mai numără și:
- Relația cu sine – fundația relațiilor sănătoase (explorarea identității relaționale și a stilului personal de interacțiune, clarificarea limitelor personale și a așteptărilor în relații)
- Comunicarea – cheia relațiilor funcționale (înțelegerea diferențelor dintre comunicarea pasivă, agresivă și asertivă, exersarea comunicării asertive în situații reale)
- Construirea relațiilor pozitive în medii diverse (adaptarea stilului relațional în funcție de context, dezvoltarea flexibilității în interacțiuni interculturale și interdisciplinare);
- Dinamica lucrului în echipă (practicarea luării deciziilor în echipă și asumarea responsabilității commune, dăezvoltarea capacității de a recunoaște și valorifica avantajele colaborării);
- Gestionarea conflictelor și reparația relațiilor (identificarea surselor frecvente de conflict în relațiile studențești/profesionale, învățarea pașilor pentru rezolvare colaborativă a conflictelor);
- Construirea rețelelor relaționale de sprijin și colaborare (dezvoltarea capacității de a crea rețele sănătoase și funcționale, promovarea relațiilor bazate pe încredere, schimb reciproc și autenticitate).
Luarea deciziilor responsabile
Activitățile specifice dedicate acestei competențe își propun dezvoltarea cunoștințelor, abilităților și atitudinilor necesare pentru a lua decizii responsabile în diverse aspecte ale vieții lor.
Activitatea de formare abordează luarea deciziilor responsabile ca pe o competență transversală esențială în mediul academic și profesional modern, definind-o drept un proces complex ce îmbină componentele cognitive și emoționale cu un filtru etic riguros. Participanții explorează modele decizionale fundamentale, de la raționalitatea limitată la dinamica expectanță-valoare, cu un accent deosebit pe depășirea procrastinării, văzută nu ca o lipsă de voință, ci ca un mecanism de reglare emoțională și evitare a disconfortului pe termen scurt.
Programul oferă un set de instrumente practice integrate (cognitive, emoționale și comportamentale), precum reîncadrarea dificultăților, utilizarea obiectivelor SMART, tehnica Pomodoro sau fragmentarea sarcinilor complexe („slicing the elephant”), toate menite să reducă anxietatea și să crească controlul asupra propriului parcurs de carieră.
Prin analizarea impactului presiunii timpului asupra valorilor morale și antrenarea sistemului reflexiv în detrimentul celui impulsiv, cursul pregătește viitorii profesioniști pentru alegeri conștiente, etice și reziliente în fața provocărilor pieței muncii, completând formarea academică din programele universitare cu dezvoltarea unor competențe transversale valoroase în viitorul mediu profesional.
Modulul de competențe socio-emoționale include și un program de coaching și dezvoltare personală destinat participanților. Acesta are la bază o metodologie specifică ce utilizează instrumente validate și teme relevante, adaptate nevoilor identificate și este structurat pe mai multe etape: evaluarea inițială a nevoilor și stabilirea obiectivelor de dezvoltare personală, planificarea sesiunilor de coaching, derularea întâlnirilor, evaluarea intermediară a progresului, evaluare finală și follow-up.
În ceea ce privește tematica abordată, programul are în vedere zece teme principale: încrederea în sine și autoeficacitatea, gestiunea emoțiilor și inteligența emoțională, comunicarea eficientă, gândirea pozitivă și reîncadrarea cognitivă, motivația intrinsecă și extrinsecă, luarea deciziilor și asumarea responsabilității, managementul timpului și prioritizarea, reziliența personală, mindfulness și echilibrul interior, setarea și atingerea obiectivelor SMART.