Atelier cu tineri antreprenori

Miercuri, 26 noiembrie 2025, beneficiarii proiectului „Green EDU WORK UAIC” au avut ocazia de a se întâlni, în cadrul unui atelier de lucru, cu tineri antreprenori, care au împărtășit studenților prezenți experiențe și bune practici din activitatea lor.

Prezentările susnținute de cei patru invitați au abordat antreprenoriatul din perspective inedite și interesante/diverse, astfel:

  • Andreea Amanalachioaie (Emovere): Ia emoțiile cu tine! Antreprenoriat pentru minte și suflet;
  • David Burcovschi (Hypen): Antreprenorul Phoenix;
  • Dina Ianoș (Cofetăria Poveste): Gândul care a devenit Poveste. Despre curaj, pasiune și începuturi dulci;
  • Ștefania Surdu (Germanis): Antreprenoriat cu sens: cum transformăm educația în impact real

Fiecare prezentare a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, prin intermediul cărora, studenți din cadrul facultăților de Litere, Psihologie și Științe ale Educației, Informatică sau Economie și Administrarea Afacerilor, care fac parte din grupul țintă al proiectului, au avut oportunitatea de a afla pașii urmați de tinerii antreprenori pentru crearea și dezvoltarea propriilor afacerilor, care au fost oportunitățile și provocările cu care s-au confruntat, precum și planurile de extindere în viitorul apropiat.

Totodată, invitații au scos în evidență impactul social al companiilor și dorința de a aduce plus valoare comunității din care fac parte.

Andreea Amanalachioaie, Dina Ianoș și Ștefania Surdu sunt beneficiarele proiectului „Educația juridică și antreprenorială – cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”, implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în calitate de beneficiar.