START.EXE – „o provocare, o experiență nouă, frumoasă și benefică”

Proiectul Start experiență – START.EXE se pregătește de evenimentul final.

În cadrul proiectului, derulat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (finanțat prin Fondul Social European, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe), peste 350 de studenți de la 12 facultăți au beneficiat de sprijin pentru tranziţia de la şcoală la viaţa activă, prin dobândirea de competenţe practice, în vederea creşterii oportunităţilor de angajare. Proiectul

Au fost aproape doi ani marcați de activități diverse, de varii oportunități profesionale, de acumnulări de cunoștințe, experiențe, prietenii…

A fost o perioadă extrem de apreciată de studenți, care și-ar fi dorit ca proiectul să continue, unii dintre aceștia considerând că au avut noroc cu decizia de a participa, fiind „cea mai bună decizie luată vreodată”, că a fost „o experiență mult mai plăcută decât mă așteptam”, „o experiență de neuitat” sau chiar „punctul din care mi-am început viața profesională”!

Module de Managementul carierei, de Formarea competențelor antreprenoriale, evenimente de carieră cu invitați de marcă, concursuri de planuri de afaceri cu premii importante în bani, bootcamp-uri, stagii de practică interne și internaționale, corelate cu planurile de învăţământ pentru fiecare facultate…

A fost un adevărat tur de forță, iar experiențele acumulate de studenții participanți sunt dintre cele mai interesante…  

 

„O experiență pentru care sunt profund recunoscătoare

OLIVIAIOANA BUTNACIUC, studentă în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie: „Proiectul Start Experiență – START.EXE a fost pentru mine cel mai măreț și important pas pe care l-am făcut în drumul meu spre o carieră de succes. Cu ajutorul acestui proiect am dobândit numeroase cunoștințe și competențe pe care, ușor, ușor am început să le pun în practică și mi-au conturat o imagine clară asupra a ceea ce vreau și pot să fac, atât în ceea ce privește zona profesională, cât și cea personală. Sesiunile dedicate modulului Managementul carierei m-au determinat să mă cunosc mai bine pe mine însămi, să am încredere în mine și mi-au fost expuse, în cel mai detaliat mod, toate etapele pe care este necesar să le parcurg pentru a ajunge în punctul în care visez. 

Am învățat ce competențe și abilități trebuie să dețin pentru a intra în câmpul muncii, cum este recomandat să mă prezint la un interviu, cum să redactez CV-ul, scrisoarea de intenție și cea de motivație. Cel de-al doilea modul, numit Formarea de competențe antreprenoriale recunosc că a fost în afara zonei mele de confort, eu fiind la o facultate cu profil uman, însă, cu ajutorul mentorilor, lucrurile au fost cât se poate de ușoare și foarte clar prezentate, astfel că, în realizarea planului de afaceri nu am întâmpinat piedici. Atât primul modul, cât și cel de al doilea au constat în partea teoretică și cea practică, având posibilitatea să înțelegem mai bine informațiile prezentate, prin joc, comunicare cu ceilalți, mici teme realizate individual sau în echipe.

De asemenea, comunicarea cu echipa proiectului, mentorii și colegii, a fost facilă, mi s-a răspuns în timp util la toate neclaritățile, am primit toate detaliile necesare, am fost încurajată să întreb când nu am înțeles ceva, să îmi spun punctul de vedere în orice moment, sesiunile de training fiind dinamice și interactive, iar la finalul acestora am oferit feedback de fiecare dată. Am cunoscut persoane noi, cu interese comune cu ale mele, cu care am reușit să duc la bun sfârșit sarcinile care ne-au fost date.

În ceea ce privește stagiul de practică, acesta a fost cea mai mare oportunitate pentru mine pentru a demonstra tot ce am acumulat în acest proiect. Practica am realizat-o la Asociația Streetaware, unde am lucrat cu copiii antepreșcolari, în camerele senzoriale. Experiența a fost una pentru care sunt profund recunoscătoare, de aceea, acum sunt și voluntar la această fundație”.

„Un proiect care merită să se desfășoare în continuare!”

ANCA BUȚERCHI, studentă la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Resurse Umane: „Pot spune doar că a fost o experiență minunată unde m-am dezvoltat atât pe plan personal, cât și profesional datorită stagiului de practică și unde am avut oportunitatea de a cunoaște oameni faini cu care am legat prietenii. Este un proiect care merită să se desfășoare în continuare! Sesiunile de training la care am participat m-au ajutat să-mi dezvolt competențele transversale esențiale într-o organizație, precum și competențe antreprenoriale, care cu siguranță o să-mi fie de mare ajutor în viitor. Mă bucur enorm de mult că am putut să fac parte din acest proiect. Totul a fost bine organizat, iar reprezentanții mereu alături. Mulțumim!”

„O experiență mult mai plăcută decât mă așteptam”

MARIANA ANISIMOAE, studentă Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Management: „Experiența în cadrul proiectului START.EXE a fost una foarte plăcută, chiar mult mai plăcută decât mă așteptam. Am rămas cu gânduri și experiențe frumoase atât de la participați, cât și de la staff-ul implicat în împărtășirea cunoștințelor. Pot spune ca informațiile mi-au prins extrem de bine deoarece sunt studentă în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, completându-mi cunoștințele necesare pentru viitoarea carieră de economist. Practica oferită de proiect mi-a ușurat drumul spre a înțelege cum stau lucrurile într-o companie, cum se conduce și cum oamenii pot lucra împreună pentru un scop comun. Vă mulțumesc pentru experiența oferită, îmi voi aduce cu drag aminte în viitor de toate lucrurile frumoase petrecute aici!”

„A fost cea mai bună decizie luată de mine vreodată”

LUCIANA ROȘCA – studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (Master), specializarea Evaluarea, formarea și consilierea psihologică a personalului: „Decizia de a mă implica în proiectul START.EXE a fost cea mai bună decizie luată de mine vreodată. Am avut oportunitatea să iau contact cu câmpul muncii, pentru prima oară, iar implicarea profesorului coordonator și a responsabilului unde am făcut practica a fost cu adevărat excepțională.

M-am dezvoltat personal în momentul în care am avut șansa să particip la training-urile efectuate, mi-am depășit timiditatea și m-am implicat activ de fiecare dată. Dar, cel mai important e că am format prietenii cu persoanele implicate, cu care am colaborat la activitățile din bootcamp și nu numai. Chiar am continuat să comunicăm, si am ajuns să petrecem foarte mult timp împreună. La un moment dat cred că ieșeam zilnic, păcat însă că a venit vacanța, dar cu siguranță vom menține foarte mult timp ceea ce am creat în aceste luni. A fost o experiență unică și aș vrea să am posibilitatea să o repet”.

„O experiență de neuitat”

CRISTIAN BUJOR – student la Facultatea de Chimie, specializarea Chimie medicală: „Proiectul Start experiență – START.EXE a fost o experiență de neuitat. Stagiul de practică a decurs neașteptat de bine. Echipa care m-a coordonat a fost una excepțională, cu multă răbdare și aplicare spre meserie”.

„START.EXE a fost punctul din care consider că mi-am început viața profesională”

RADU OIȚĂ – student la Facultatea de Fizică, specializarea Fizică medicală: „Proiectul START.EXE a reprezentat pentru mine un moment extrem de important – a fost punctul din care consider că mi-am început viața profesională. Teoria acumulată în sesiunile de training a fost aplicată într-un bootcamp și a fost un mare salt pentru dezvoltarea mea profesională, personală, emoțională… Cel mai mare avantaj al acestui proiect îl consider a fi stagiul de practică, în care am cunoscut posibili angajatori, felul în care gândesc, ce doresc de la angajați, și sunt recunoscător echipei START.EXE pentru că a reușit să îmi ofere această experiență în care am văzut munca ca pe o plăcere.

Privind retrospectiv, aș recomanda oricărui tânăr ambițios cu mare drag acest proiect și îmi doresc să vă mulțumesc frumos pentru tot efortul echipei Start experiență – START.EXE! O echipă pe care o consider foarte închegată, promptă, serioasă și foarte atentă la toate problemele studenților”.

„Mă bucură faptul că există oameni care se implică în astfel de proiecte”

ANDI ROMILĂ – student la Facultatea de Biologie, specializarea Biologie: „Doresc să mulțumesc pe această cale pentru oportunitatea de a participa în cadrul acestui proiect, care a fost unul de bun augur pentru mine, cu o mulțime de activități, dar cea pe care o consider cea mai importantă, totodată și cauza pentru care m-am înscris este stagiul de practică pe care l-am făcut la Laboratorul de analize medicale Praxis.

Țin sa menționez că mă bucură faptul că există oameni care se implică în astfel de proiecte, dar întotdeauna trebuie să existe și ceva supărător, iar aici fac referire la stagiul de practică internațională din Portugalia, în care eu nu am fost selectat”.

 

„A fost o provocare, o experiență nouă, frumoasă și benefică”

BRADU-STAFIE (BUJOR) N. LENUȚA, student la Facultatea de Biologie (Master), specializarea Biotehnologii Microbiene și Celulare: „Referitor la acest proiect, pentru mine a fost o provocare, o experiență nouă, frumoasă și benefică. Stagiul de practică l-am realizat într-un laborator medical unde, deocamdată, sunt și angajată ca referent biolog. Organizatorii acestui proiect, lectorii/ profesorii au fost excepționali. Vă mulțumesc, le mulțumesc, pentru dăruirea cu care au prezentat cursurile. Îmi cer scuze tuturor că nu am fost suficient de activă la cursuri…”

 

„M-am descoperit mai bine pe mine…”

MĂDĂLINA MIHAELA SAVIN, studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor: „Cu ajutorul acestui proiect m-am descoperit mai bine pe mine, ieșind din zona mea de confort. Sunt foarte bucuroasă că am avut oportunitatea de a face stagiul de practică la hotelul favorit și anume Hotelul Unirea. De asemenea, staff-ul a fost super drăguț și mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare. Dacă aș avea oportunitatea de a mă înscrie din nou la acest proiect cu siguranță aș face-o și le voi recomanda și altor studenți!”

„Un pas înainte spre cariera dorită”

DIANA-OLIVIA CIURCIUN, studentă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Contabilitate și informatică de gestiune: „Consider că prin participarea la proiectul START.EXE am acumulat multe lucruri importante atât pentru dezvoltarea mea în carieră, cât și pentru dezvoltarea pe plan personal, iar fiecare etapă de pe parcursul proiectului a reprezentat un pas înainte spre cariera dorită. În desfășurarea proiectului, am participat la o serie de întâlniri bazate pe dezvoltare personală și profesională, interacțiune cu colegii și chiar întâlniri individuale legate de orientarea în carieră. Am consolidat cunoștințele deprinse în facultate și am realizat prin intermediul proiectului un stagiu de practică la o companie din Iași. Acesta a reprezentat un important reper în orientarea meseriei pe viitor și am acumulat o serie de noi cunoștințe benefice. Astfel, proiectul START.EXE m-a ajutat să consolidez și să clarific unele informații și să realizez multe activități ce pot aduce un aport semnificativ oricărui student”.