Vedere de sus

Astăzi te invităm să aplici principiul “trebuie să urci foarte sus ca să poți vedea foarte departe” (C. Brâncuși) – numai că la propriu.

Ce ai de făcut concret este să identifici o clădire cu mai multe etaje (minim patru) și să urci până la ultimul etaj. Ideal este să ieși chiar pe acoperiș, dacă ai cum; să urci pe scările exterioare sau să ieși în balcon – dacă există.

(Un lucru și mai bun pe care îl poți face este să mergi în locul din care se vede cel mai bine orașul tău. Acea clădire sau acel loc care oferă o vedere panoramică. De exemplu, dacă locuiești în Iași, acel loc poate fi etajul 13 în Piața Unirii sau dealul Bucium.)

Așa. Acum uită-te în jur. Încearcă să identifici casa în care stai; strada pe care mergi la școală sau la lucru. Gândește-te apoi la toți oamenii care locuiesc în orașul acesta și imaginează-ți traseele pe care le parcurg în fiecare zi; temerile lor; speranțele, bucuriile, visele; problemele cu care se confruntă; motivele pe care le au de a fi recunoscători.

Trage aer în piept.

Acum gândește-te din nou la tine; la viața ta; traseele pe care le parcurgi în fiecare zi; speranțele, bucuriile, visele; motivele pentru a fi recunoscător.

Când revii, notează în agendă câteva dintre ideile care ți-au trecut prin minte.

Atât. Pentru astăzi, ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursă foto: foryourlove.net