Umorul

Sursa foto.

Bună dimineaţa!

După o pauză de o săptămână dedicată vizitei de studiu în Pärnu, Estonia despre care vă povesteam aici, revenim cu exerciţiile zilnice din cadrul Anului Dezvoltării Personale.

Începeam împreună această călătorie în urmă cu zece luni şi îţi povesteam atunci că vom descoperi pas cu pas şase valori sau virtuţi universale care stau în centrul Psihologiei Pozitive.

Am parcurs cinci dintre acestea: Cunoaşterea şi înţelepciunea, Curajul, Umanismul, Justiţia şi Temperanţa. Astăzi inaugurăm cea de.a şasea şi ultima valoare: Transcendenţa.

Transcendenţa grupează trăsăturile pozitive de caracter care au în vedere conexiunile cu Universul din care facem parte şi căutarea sensului vieţii.

Prima trăsătură pozitivă de caracter abordată în exerciţiile noastre este umorul.

Sursa foto.

Umorul se referă la bucuria pe care o produce râsul în vieţile noastre, la tachinările prieteneşti şi la a-i înveseli pe ceilalţi.

Oamenii pentru care această trăsătură ocupă un loc important în ierarhie sunt obişnuiţi să ia lucrurile uşor şi să caute motive de bucurie peste tot în viaţă. Umorul nu se referă neapărat la spusul glumelor, ci mai curând la o anumită abordare a vieţiijucăuşă şi imaginativă.

Primul exerciţiu din această serie te invită să înţelegi sensul umorului ca trăsătură pozitivă de caracter şi să răspunzi la întrebarea: merită umorul un loc printre celelalte trăsături sau nu? Te rugăm argumentează-ţi răspunsul.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi plină de zâmbete!

Inteligenţa socială

Bună dimineaţa!

Spuneam, cu câteva săptămâni în urmă, la începutul perioadei dedicate valorii numite umanism, că aceasta cuprinde trei trăsături pozitive de caracter. Două dintre acestea (bunătatea şi dragostea) au fost deja subiect de discuţie pentru exerciţiile zilnice din cadrul Anului Dezvoltării Personale.

A mai rămas cea de-a treia: inteligenţa socială. Acesteia îi vom dedica următoarele două săptămâni.

Întreagă valoare numită umanism are legătură cu abilitatea de a te simţi conectat cu oamenii din jurul tău şi a-i trata omeneşte.

Ei bine, dacă primele două trăsături pozitive de caracter sunt mai ales despre capacitatea ta intrinsecă de a trăi respectiva conexiune şi a te preocupa de ea, inteligenţa socială în schimb se referă la abilităţile de bază legate de a cunoaşte oameni, a te descurca în situaţii sociale şi a-ţi face prieteni.

Inteligenţa socială este despre cum foloseşti bunătatea şi dragostea – în relaţiile cu ceilalţi.

Persoanele care posedă inteligenţă socială sunt conştiente de propriile emoţii şi intenţii, precum şi de ale celorlalţi. Indiferent de situaţiile sociale în care se găsesc, aceşti oameni sunt atenţi la sentimentele celorlalţi, fac  eforturi pentru a-i ajuta să se simtă implicaţi şi valorizaţi.

Se spune că inteligenţa socială este unul dintre cei mai buni predictori ai succesului în viaţă.

Hai să vedem împreună: care crezi că sunt diferenţele (şi asemănările) – între ceea ce se înţelege în mod curent prin inteligenţă (ca abilitate cognitivă) – şi inteligenţa socială? Care crezi că este relaţia dintre ele (se implică reciproc? se anulează reciproc?) şi la ce crezi că ne ajută fiecare?

Asta pentru astăzi, ca exerciţiu.

Să ai o zi frumoasă şi plină!

Sursa foto.

În viața reală

Ne aflăm astăzi la mijlocul celei de-a doua săptămâni a exercițiilor pe tema dragostei. Dragostea este o trăsătură pozitivă de caracter care, alături de bunătate și generozitate și de inteligență socială face parte din tema mai mare a umanismului.

Scopul acestor exerciții zilnice (am parcurs împreună cam jumătate din Anul Dezvoltării Personale; ar cam fi timpul să vorbim și despre scopul exercițiilor zilnice, nu?) – este să te ajute să-ți dezvolți fiecare dintre cele 24 de trăsături pozitive de caracter identificate de către Psihologia Pozitivă.

Astfel, pentru astăzi, ca exercițiu, te invităm să te gândești la modurile în care dragostea – ca trăsătură – poate transforma în bine activitatea ta de zi cu zi. Mai exact, gândește-te la profesia pe care o practici sau pentru care te pregătești și fă o listă cu cel puțin 10 feluri în care dragostea poate îmbunătăți activitatea ta zilnică în cadrul respectivei profesii.

În realizarea listei, încearcă să treci dincolo de ideile evidente (cum ar fi că te poate ajuta să te înțelegi mai bine cu colegii) și să faci asocieri surprinzătoare (cum ar fi că îți poate da ideea de a-ți convinge colegii să doneze ore din timpul lor pentru a face viața mai bună unor copii fără posibilități).

La final alege o idee – una singură și aplic-o în activitatea ta chiar astăzi!

În acest mod, îți va fi mai ușor să înțelegi legătura dintre trăsăturile pozitive de caracter despre care tot vorbim aici – și “viața reală”.

Atât, pentru astăzi ajunge! Să ai o zi plină de asocieri surprinzătoare!

Sursa foto.

Un act de bunătate

Am ajuns astăzi la finalul perioadei din Anul Dezvoltării Personale dedicate bunătăţii ca trăsătură pozitivă de caracter din categoria mai mare a umanismului.

Ca exerciţiu de final, te invităm să te gândeşti la viaţa ta de până acum şi să alegi exemplul de situaţie în care o persoană a dat cea mai mare dovadă de bunătate pe care ai întâlnit-o.

După ce ai găsit situaţia despre care vorbeam, te invităm să o descrii pe scurt: când s-a întâmplat, cine era implicat; era vorba despre tine sau despre altcineva – iar dacă era vorba despre tine, erai expeditorul sau destinatarul actului de bunătate (nu te vede nimeni: dacă exemplul respectiv se referă la ceva ce ai făcut tu, descrie această întâmplare!).

Adaugă orice alte detalii suplimentare doreşti pentru a descrie în amănunt respectiva situaţie.

La final, dacă tu ai fost destinatarul actului de bunătate, poţi alege să adresezi mulţumiri persoanei care a fost bună cu tine. Dacă tu ai fost persoana care a făcut actul de bunătate şi ai primit mulţumiri, rememorează-le şi bucură-te de ele; dacă nu ai primit mulţumiri, adresează-ţi singur mulţumirile pe care le-ai fi meritat.

Iar dacă ai fost doar martorul respectivei situaţii, poţi alege să feliciţi actorul principal – cel care a făcut respectivul act de bunătate.

Credem că lumea în care trăim ar fi puţin mai bună dacă am fi şi mai atenţi la actele de bunătate cu care ne întâlnim şi le-am acorda preţuirea pe care o merită!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o duminică minunată!

Sursa foto.

De ce să faci voluntariat?

Sursa foto.

Aşa cum anunţam ieri, deschidem astăzi seria exerciţiilor dedicate unei noi trăsături pozitive de caracter.

Odată cu ultimul exerciţiu din seria entuziasmului, am încheiat capitolul mai mare al valorii numite “curaj“, astfel că astăzi inaugurăm de asemenea o nouă valoare: umanismul.

Umanismul grupează trăsăturile interpersonale care implică îngrijirea celorlalți și împrietenirea cu ei. Se pare că gradul în care această valoare este prezentă în viaţa ta depinde de capacitatea ta de a te conecta la ceilalţi şi a avea grijă de ei.

Astfel, această valoare cuprinde trăsături pozitive de caracter precum dragostea, bunătatea şi inteligenţa socială. Dacă dragostea presupune capacitatea de a iubi o altă persoană, precum şi de a primi iubire de la ea, iar bunătatea reprezintă mai mult sau mai puţin o manifestare a dragostei, inteligenţa socială face referire la un set de abilităţi sociale care ne permit să relaţionăm pozitiv cu ceilalţi.

Iar pentru că săptămâna aceasta este Săptămâna Naţională a Voluntariatului, vom începe cu trăsătura pozitivă de caracter numită bunătate.

Bunătatea constă în a face celorlalţi favoruri sau fapte bune, fără a aştepta ceva în schimb. Această trăsătură are nevoie de respect pentru ceilalţi, însă include şi afecţiune: oamenii buni găsesc bucurie în a-i ajuta pe ceilalţi, indiferent de gradul de rudenie şi de similaritate.

Iar ca să rămânem în temă (tema voluntariatului, adică): exerciţiul te astăzi te invită să pui pe hârtie motivele pentru care crezi că o persoană (indiferent de vârstă) ar dori să facă voluntariat.

Despre acest lucru (şi altele, asemănătoare) – povestim mâine, joi şi vineri, la workshopul “Voluntariatul şi Fericirea” la care, aşa cum ştii, te aşteptăm cu drag!