Cel mai cel

Bună dimineața!

După exercițiul de ieri pe tema dreptății în care te invitam mai mult sau mai puțin să-ți dai seama singură cât de dreaptă ești, continuăm astăzi cu ceva puțin mai simplu.

Te rugăm să te gândești (și să notezi în agenda sau documentul electronic în care lucrezi) care este persoana al cărei comportament ilustrează în cea mai mare măsură ideea de dreptate.

Poate fi oricine, de la un părinte sau un profesor, până la un șef de stat, un conducător de trupe sau chiar un personaj fictiv – descris detaliat în vreo carte care ți-a plăcut în mod deosebit, sau văzut într-un film.

După ce te-ai decis la o persoană și i-ai scris numele, adaugă minim cinci motive pentru alegerea ta (argumente în sprijinul alegerii respectivei persoane ca model de dreptate). Motivele vor reflecta cel mai probabil comportamente sau trăsături ale persoanei respective.

Câte dintre aceste comportamente sau trăsături ar putea fi observate și la tine (de către cineva care s-ar uita cu atenție)? Cum te face acest lucru să te simți?

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

CURAJUL (de a FI TU ÎNSUŢI)

 

Bună dimineaţa!

Aşa cum promiteam ieri, începem această săptămână cu o nouă trăsătură pozitivă de caracter: integritatea – care, de altfel, deschide seria trăsăturilor grupate în jurul unei teme noi: CURAJUL.

Curajul grupează trăsăturile emoţionale şi fizice care ne fac să acţionăm în sensul atingerii obiectivelor şi care ne permit să facem faţă obstacolelor şi opoziţiilor.

Este un tip de calitate (sau “virtute”) care te poate ajuta în viaţa personală, precum şi în cea profesională, în ce priveşte hobby-urile tale, condiţia fizică şi, de fapt, în orice domeniu al vieţii tale!

Trăsăturile cuprinse în categoria curajului – şi cărora le vom dedica următoarele opt săptămâni sunt: integritatea (autenticitatea, onestitatea), vitejia, perseverenţa şi entuziasmul.

Deoarece este o trăsătură de caracter foarte importantă, la care vom mai face referire pe parcurs, te invităm, ca prim exerciţiu, să notezi numele său în partea de sus a foii (sau documentului în care lucrezi) şi să o defineşti cu propriile tale cuvinte.

Aşadar: ce înseamnă pentru tine integritatea? Ce înseamnă să fii o persoană onestă, autentică, integră?

Fii cât de descriptiv doreşti. Foloseşte fraze întregi sau o listă cu caracteristici – după cum îţi vine mai uşor.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o săptămână extraordinară!

Sursa foto.

Posesorul de gândire critică

Ne aflăm astăzi la capătul celei de-a doua săptămâni dedicate gândirii critice.

Aşadar, îţi propunem astăzi un exerciţiu recapitulativ.

 Ai mai jos o listă cu trăsături ale posesorului de gândire critică”.

Te invităm, ca exerciţiu, să o parcurgi, trăsătură cu trăsătură. Şi pentru fiecare dintre trăsăturile de mai jos, să-ţi acorzi o notă, de la 1 la 7 (unde 1 înseamnă “deloc”, iar 7 – “în foarte mare măsură”) în funcţie de cât de mult consideri că respectivul aspect se regăseşte printre caracteristicile tale.

Apoi te invităm ca pentru fiecare punct de pe listă să notezi un exemplu scurt din viaţa ta în care ai manifestat trăsătura respectivă.

Posesorul de gândire critică:
1. Are o minte deshisă şi ia în calcul multiple alternative.
2. Îşi doreşte să fie (şi de obicei şi este) foarte bine informat.
3. Verifică atent credibilitatea surselor de informaţii.
4. Identifică premisele, ipotezele şi concluziile.
5. Pune întrebări potrivite şi clarificatoare.
6. Judecă bine calitatea unui argument, inclusiv premisele, ipotezele, dovezile şi măsura în care acestea susţin concluziile la care s-a ajuns.
7. Poate dezvolta şi susţine o poziţie personală rezonabilă faţă de o credinţă sau o acţiune, făcând faţă provocărilor.
8. Formulează ipoteze plauzibile.
9. Planifică şi realizează cu succes experimente.
10. Defineşte termeni potriviţi cu contextul.
11. Trage concluzii când este sigur pe el – dar cu grijă.
12. Integrează toate aspectele specifice gândirii critice din lista de mai sus.

 Sursa listei (Robert H. Ennis).

Atât. Pentru astăzi ajunge.

Pornim la drum mâine cu o nouă trăsătură pozitivă de caracter. De altfel, gândirea critică a fost ultima din categoria cunoaşterii şi înţelepciunii, aşa că tot mâine  inaugurăm o nouă virtute!

Să ai o zi minunată!

Sursa foto.