Aprecierea frumuseții și excelenței

Bună dimineața!

Deschidem această săptămână cu prezentarea unei noi trăsături pozitive de caracter din categoria mai mare a transcendenței.

Aceasta se numără printre trăsăturile noastre preferate și se numește aprecierea frumuseții și excelenței.

Oamenii pentru care au această trăsătură ocupă un loc important în ierarhia personală trăiesc un sentiment de mirare în fața frumuseților naturii întâlnite în cale. Le face plăcere să observe frumusețea fizică, talentele și abilitățile altor oameni și apreciază cu adevărat frumusețea pe care o dă manifestarea virtuții, eticii și moralității.

Frumusețea se găsește în aproape fiecare aspect al vieții, de la natură și artă până la matematică și știință și chiar în experiențele de zi cu zi. Această trăsătură pozitivă de caracter le permite oamenilor să găsească bucurie în detaliile experienței zilnice.

Ajunși în acest punct cu prezentarea noii trăsături, te invităm să descrii în cuvintele tale conceptul de “frumusețe. Încearcă să dai la o parte toate definițiile pe care le-ai întâlnit până acum și să scrii o explicație (personală) – clară și detaliată a ideii de frumusețe care să poată fi înțeleasă până și de către un copil de cinci ani sau de către un extraterestru ajuns din întâmplare pe planeta Pământ.

Să înțelegem ce înțelegem prin frumusețe este primul pas din drumul nostru de două săptămâni!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Autoevaluare cu verificare

Bună dimineața!

în exercițiul de astăzi pe tema autocontrolului vom face un lucru pe care nu l-am mai făcut de multă vreme: o autoevaluare cu verificare.

Nu-ți fă griji, nu este un exercițiu cu termeni tehnici și complicați.

Ce vrem să spunem este că prima cerință a exercițiului te provoacă să te autoevaluezi din punctul de vedere al trăsăturii pozitive de caracter a săptămânii.

Cu alte cuvinte, acum, că știi mai multe despre ce înseamnă autocontrolul, unde crezi că te situezi din acest puct de vedere? În primii 25 %? Ultimii 25% ? Undeva la mijloc?

După ce faci estimarea, adaugă în câteva cuvinte motivația care susține afirmația ta.

Ultimul pas presupune să revii la rezultatele Chestionarului VIA (îți mai amintești de el?) și să verifici pe ce loc se află autocontrolul în ierarhia personală.

Ești liber apoi să adaugi propriile comentarii.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Care-i legătura?

Bună dimineaţa!

În ultima zi dedicată iertării ca trăsătură pozitivă de caracter, te invităm la un exerciţiu prin care să arunci o privire de ansamblu asupra peisajului în care ne aflăm.

Făcând exerciţiile unul după altul, zi de zi, este uşor să pierzi din vedere ideea mai mare – sau contextul din care toate acestea fac parte.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţi, te invităm să arunci o privire asupra celorlalte trăsături pozitive de caracter parcurse până acum şi să găseşti legătura lor cu iertarea.

Un rezumat al celor cinci valori sau virtuţi găseşti aici. Denumirea fiecăreia face legătura cu trăsăturile pozitive de caracter pe care le conţine.

Trecând cu privirea asupra fiecăreia dintre ele, te invităm să te gândeşti în ce fel (şi dacă) se leagă cu iertarea.

Notează pe scurt legăturile găsite (dacă doreşti poţi face o schemă).

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o duminică minunată!

Sursa foto.

Eşti un jucător de echipă?

Bună dimineaţa!

Deşi e vară şi e cald şi s-ar putea să mai ai de lucru la lucrarea de dizertaţie, vom merge mai departe cu exerciţiile pe care ţi le oferim zilnic în cadrul Anului Dezvoltării Personale.

Începem aşadar această săptămână cu o nouă trăsătură pozitivă de caracter: spiritul de echipă – care, de altfel, deschide seria trăsăturilor grupate în jurul unei teme noi: JUSTIŢIA.

Justiţia grupează trăsăturile civice care fac referire la rolul mai mare pe care îl ai în comunitatea din care faci parte.

Astfel, dezvoltându-ţi trăsăturile pozitive de caracter din această categorie vei fi un participant activ la viaţa comunităţii tale (în situaţii mergând de la grupul tău de prieteni până la locul tău de muncă şi mai departe, în cartierul sau oraşul tău), vei lua decizii imparţiale şi vei fi capabil să preiei conducerea dacă va fi nevoie.

Trăsăturile cuprinse în categoria justiţiei – şi cărora le vom dedica următoarele şase săptămâni sunt aşadar: spiritul de echipă (loialitatea, cetăţenia), dreptatea şi leadershipul.

Sursa foto.

Spiritul de echipă spuneam. Din perspectiva Psihologiei pozitive, această trăsătură implică eforturile depuse ca membru al unui grup – pentru binele grupului.

Oamenii care posedă această trăsătură pozitivă de caracter la un nivel înalt sunt loiali grupului, echipei sau organizaţiei din care fac parte şi sunt dispuşi să se implice cu adevărat pentru binele acestora.

Bun, şi acum exerciţiul de azi. Citind descrierea de mai sus, te consideri sau nu un jucător de echipă (o persoană cu această trăsătură de caracter)?

Argumentează răspunsul, oricare ar fi acesta.

Acum revino la rezultatele chestionarului pus la punct de către Martin Seligman şi echipa sa şi caută poziţia pe care se găseşte trăsătura săptămânii – pentru tine. Coincide sau nu cu răspunsul dat şi argumentat mai devreme?

Dacă da, felicitări! Eşti o persoană care face eforturi pentru a se cunoaşte foarte bine!

Dacă nu, nu te îngrijora: oamenii fac adesea erori de autoapreciere. Dacă eşti curios de ce, dă-ne un semn! Te vom lămuri cu drag!

Şi în altă ordine de idei, să ai o săptămână minunată!

Neînţelegeri

Ştim că e sâmbătă, final de săptămână şi perioadă de relaxare, dar nu avem pentru voi un exerciţiu uşor. Deh, treaba asta cu inteligenţa nu e întotdeauna simplă. Mai ales dacă vorbim despre inteligenţa socială.

Mergem deci mai departe cu tehnicile care au ca scop exact dezvoltarea acestei frumoase şi utile trăsături pozitive de caracter.

Astfel, dacă ieri te invitam să adopţi celălalt punct de vedere într-o situaţie problematică şi neplăcută cu cineva, azi mai facem un pas şi îţi lansăm următoarea provocare: aminteşte-ţi  o situaţie în care cineva drag şi apropiat a avut o reacţie pe care nu ai înţeles-o. A făcut deci, sau a spus ceva ce nu ai înţeles la momentul respectiv (şi posibil chiar nici mai târziu). Mai departe, exerciţiul de astăzi te trimite să verifici direct la sursă cauza reacţiei respective: întreabă persoana respectivă ce a făcut-o să reacţioneze în acel fel în momentul respectiv.

Păstrează-ţi mintea şi inima deschise pentru orice răspuns primeşti.

Ah, o precizare: pentru că minţii noatre nu-i place nesiguranţa, cel mai probabil ai dat deja o explicaţie respectivului comportament.

Secretul pentru a afla motivele reale ale persoanei respective este totuşi să dai conştient la o parte explicaţia pe care ţi-ai dat-o tu şi să fii sincer curios şi deschis pentru a afla răspunsul său – posibil diferit de ceea ce ai avut tu în minte. Astfel, dacă întrebarea noastră vine din curiozitate şi nu din dorinţa de a ni se confirma presupunerea, aproape oricine ne va răspunde cu sinceritate!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.