De final

Îţi propunem astăzi un exerciţiu care te-ar putea speria, la prima vedere; avem însă convingerea că îţi poate fi de un real folos în a dobândi (şi mai multă) perspectivă asupra vieţii tale.

Pentru început, te invităm să treci în revistă (dacă nu ai făcut-o deja), ideile din articolul de mai jos:

Top Five Regrets of The Dying

(http://exposingthetruth.info/top-five-regrets-of-the-dying/)

Acum, acordă-ţi câteva momente pentru a răspunde la câteva întrebări, cum ar fi:

Cum ţi se par lucrurile pe care tocmai le-ai citit?

Cum poţi trăi pentru ca la final să ai cât mai puţine regrete? Ce ţi-ai putea spune şi în ce fel, pentru a-ţi aminti constant care sunt lucrurile care contează în viaţă?

Iar dacă reuşeşti să mergi cu gândul şi mai departe, ce ai vrea să scrie pe piatra ta funerară? Cum ai vrea să rămâi în memoria celorlalţi?

Acum alege o idee dintre cele pe care le-ai notat şi aplic-o astăzi; apoi observă felul în care te simţi.

Atât. Pentru astăzi ajunge. Dacă ai ajuns până aici, punem pariu că ai trăit (măcar puţin) mai intens. Să ai o zi minunată!