Și revenind la scopuri…

Bună dimineața!

La jumătatea celei de-a doua săptămâni pe tema autocontrolului, suntem în continuare la comportamentele utile și sănătoase pe care le putem iniția și – cu ajutorul trăsăturii pozitive de caracter a săptămânii – transforma în obiceiuri.

În afară de a cerceta cum am procedat în trecut și de a discuta cu persoane cărora le vine ușor să facă acest lucru, o altă strategie pe care o putem folosi în demersul nostru este extrem de simplă și evidentă și, ca orice lucru simplu și evident – adesea trecută cu vederea.

Este vorba de a ne aminti constant care sunt scopurile noastre pe termen lung. Exact acestor scopuri servește formarea unor obiceiuri precum cele amintite anterior.

Așadar, pentru astăzi, ca exercițiu, te invităm să cauți lista cu scopuri pe care ai creat-o într-un exercițiu anterior, mai precis acesta. (A, nu ai creat-o? Ghici cum sună atunci pentru tine exercițiul de azi!).

Când o găsești, parcurge cu privirea fiecare scop de pe listă. Verifică ce simți cu privire la el. Consideri în continuare că locul lui e acolo? A apărut ceva nou între timp? Dacă mai sunt schimbări pe care vrei să le faci, fă-le acum.

Apoi așeaz-o în continuare la vedere. Undeva unde să ai ușor acces la ea, de exemplu când ai fi tentat să renunți la comportamentul pe care tocmai ți-ai propus să îl transformi în obicei.

În felul acesta te asiguri că ai acces la ceea ce este important pe termen lung.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Start la obiceiuri bune!

Bună dimineaţa!

Începem astăzi cea de-a doua săptămână dedicată autocontrolului ca trăsătură pozitivă de caracter.

Aşa cum povesteam chiar din exerciţiul de ieri, zilele acestea ne vom concentra atenţia asupra celeilalte direcţii în care avem nevoie de autocontrol în vieţile noastre: iniţierea de noi comportamente.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să te gândeşti la viaţa ta din acest moment şi să faci o listă de comportamente pe care ţi-ai dori să le iniţiezi – şi transformi ulterior în obiceiuri utile.

Poate fi vorba despre orice comportamente, de la cititul unei cărţi pe săptămână, până la trezitul de dimineaţă, menţinutul ordinii pe birou sau răspunsul prompt la e-mailuri (dacă acest lucru reprezintă o problemă pentru tine). Include orice comportament crezi că te-ar ajuta să ai o viaţă mai bună dacă l-ai transforma în obicei.

La final, alege un comportament – unul singur – şi iniţiază-l astăzi!

În momentul în care un anumit comportament este transformat în obicei, el nu mai necesită exercitarea autocontrolului, dar până acolo autocontrolul ne este de mare folos!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Obiceiul autocontrolului

Bună dimineaţa!

Ca şi exerciţiul de ieri şi cel de alaltăieri, şi exerciţiul de astăzi este adresat acelei dimensiuni a autocontrolului care are în vedere comportamentele de la care am vrea să e abţinem.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să te gândeşti la o situaţie din trecutul tău când ai reuşit să faci acest lucru: să te abţii din a te angaja într-un anumit comportament distructiv sau nociv pentru tine – şi asta pe o perioadă mai lungă.

Poate fi o situaţie fericită, când ai reuşit să elimini de tot un anumit comportament nedorit – dar nu obligatoriu. O perioadă de câteva săptămâni intră tot la capitolul reuşite.

Acum, după ce ai ales situaţia, te rugăm notează cum ai procedat. Fie că eşti conştient sau nu, ai avut o anumită strategie, anumite puncte tari pe care te-ai bazat. Care au fost acestea? Cum ai reuşit atunci?

Orice crezi că te-a ajutat, pune pe hârtie. Sunt detalii care îţi sunt la îndemână în continuare! Pe care le poţi folosi pentru a elimina acele trei comportamente care îţi afectează viaţa şi în prezent (pe care le-ai ales alaltăieri).

La final, reciteşte ce ai notat şi ia cu tine aceste idei!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Porţia de inspiraţie


Bună dimineaţa!

Ne apropiem de finalul perioadei dedicate leadership-ului ca trăsătură pozitivă de caracter. Aşa că vom profita de ultimele zile ale acestei săptămâni pentru a explora şi alte aspecte ale leadership-ului neacoperite până acum.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să fii o sursă de inspiraţie pentru cineva drag ţie!

Mai precis, priveşte cu atenţie în jurul tău şi identifică cel puţin o persoană (un membru al familiei, un prieten drag, un coleg) care îşi doreşte de multă vreme să facă ceva pentru ea,  dar nu a reuşit până acum.

Ei bine, fii tu fiinţa aceea care contribuie la motivarea persoanei respective şi care reuşeşte să îi dea suficient curaj şi suficientă încredere pentru a pune în aplicare ceea ce îşi doreşte.

Şi fie că este vorba despre o rezervare pentru o vacanţă pe care şi-o doreşte de multă vreme, despre înscrierea la un curs de limbă germană, despre un plan de afacere sau despre o bicicletă nouă, ajută o persoană dragă ţie să se apropie de obiectivul ei!

Mulţumirea pe care o vei simţi ca urmare nu se compară cu nimic!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Cel mai frumos lucru al tău pe ziua de azi

Inteligenţa Socială, spuneam, este despre cum foloseşti bunătatea şi dragostea – în relaţiile cu ceilalţi.

În acest sens îţi propunem în cadrul exerciţiului de astăzi pe tema inteligenţei sociale – o metodă care să te ajute să aplici bunătatea şi dragostea în relaţie cu cei dragi ţie.

Aşadar, la finalul zilei, când vă adunaţi cu toţii de pe oriunde v-au purtat paşii (fie că este vorba de tine şi părinţii tăi, de tine şi copiii tăi, de tine şi partenerul tău sau de tine şi colegii tăi din camera de cămin) – aşezaţi-vă câteva momente, fără să faceţi nimic altceva şi răspundeţi pe rând – în ce ordine vreţi voi – la întrebareaŞi? Care a fost cel mai frumos lucru al tău pe ziua de azi?“.

Regula de ieri se păstrează: în timp ce ceilalţi vorbesc, ascultă cu cea mai mare atenţie şi tot interesul de care eşti în stare. Vei vedea, de altfel, cum până şi poveştile celorlalţi te vor face să te simţi bine!

Şi în timp, mintea ta se va obişnui să caute încă din timpul zilei momente frumoase care să poată fi povestite. Stai: am zis “în timp”? Da, ne-ai prins! Este un nou exemplu de exerciţiu de care te vei bucura cel mai mult dacă îl transformi într-un obicei.

P.S.: merge chiar dacă locuieşti singur – cu condiţia să găseşti un prieten binevoitor împreună cu care să poţi face exerciţiul acesta pe skype sau pe messenger. Trăiască tehnologia şi hai s-o folosim pentru a avea grijă de relaţiile noastre cu cei dragi!

Sursa foto.