“E bine să ai putere, dar e și mai bine să n-ai nevoie de putere”

Bună dimineața!

Exercițiul de astăzi pe tema dreptății vine cu o (nouă) recomandare de carte. Vorba aceea, nu-ți mai recomandasem ceva bun de citit de pe la… inteligența socială.

Așadar, pentru astăzi, ca exercițiu, te invităm să găsești (la librărie, la bibliotecă, în colecțiile de cărți gratuite sau la Centrul de Carieră) și să citești o biografie a unuia dintre oamenii a căror poză o găsești în dicționar în dreptul cuvântului “dreptate“. Și a cuvântului nedreptate, dacă luăm în calcul toate nedreptățile pe care le-a trăit de-a lungul vieții, dar să nu-ți stricăm surpriza.

Vorbim despre Mahatma Gandhi.

Traduse în limba română sunt două volume scrise de către Jose Freches (“Gandhi. Sunt un soldat al păcii” și “Gandhi. Și India va fi liberă!“) apărute la Editura Alfa.

Cele două volume ale lui José Frèches aparţine speciei literare a romanului istoric, care se potriveşte perfect vieţii elaborate, revoluţionare şi tumultoase a lui Mahatma Gandhi.” – aflăm dintr-o recenzie a biografiei amintite.

Primul volum se concentrează pe aspectele care l-au determinat să devină eliberatorul Indiei de sub ocupaţia engleză, în timp ce volumul al doilea se concentrează pe activitatea lui spre independenţa şi autonomia spirituală a Indiei, de la venirea sa definitivă din Anglia până la moartea survenită 34 de ani mai târziu – ne informează aceeași recenzie.

Citim despre Gandhi, așadar, pentru a înțelege mai bine tema dreptății.

Iar la final, încheiem așa cum am început, adică lăsându-te în compania cuvintelor lui: „Aş vrea atât de mult ca dragostea să triumfe, ca rasa umană să înceteze să se mai extermine!”. Și cam atât.

Ăsta da exerciţiu!

 

Bună dimineaţa!

Ziua de astăzi marchează finalul perioadei dedicate inteligenţei sociale ca trăsătură pozitivă de caracter. Inteligenţa socială, spuneam, se referă la abilităţile de bază legate de a cunoaşte oameni, a te descurca în situaţii sociale şi a-ţi face prieteni.

Inteligenţa socială este despre cum foloseşti bunătatea şi dragostea – în relaţiile cu ceilalţi.

Ca exerciţiu recapitulativ te invităm aşadar să revezi cele 13 exerciţii anterioare, fiecare idee şi fiecare concept la care au făcut trimitere – şi să alegi acel exerciţiu care ţi-a oferit o perspectivă nouă şi interesantă, ceva la care nu te gândiseşi anterior.

Notează apoi în câteva rânduri ce ţi-a plăcut la exerciţiul respectiv şi în ce fel poţi aplica ideile găsite acolo – în viaţa ta de zi cu zi.

Atât, pentru astăzi ajunge! Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Neînţelegeri

Ştim că e sâmbătă, final de săptămână şi perioadă de relaxare, dar nu avem pentru voi un exerciţiu uşor. Deh, treaba asta cu inteligenţa nu e întotdeauna simplă. Mai ales dacă vorbim despre inteligenţa socială.

Mergem deci mai departe cu tehnicile care au ca scop exact dezvoltarea acestei frumoase şi utile trăsături pozitive de caracter.

Astfel, dacă ieri te invitam să adopţi celălalt punct de vedere într-o situaţie problematică şi neplăcută cu cineva, azi mai facem un pas şi îţi lansăm următoarea provocare: aminteşte-ţi  o situaţie în care cineva drag şi apropiat a avut o reacţie pe care nu ai înţeles-o. A făcut deci, sau a spus ceva ce nu ai înţeles la momentul respectiv (şi posibil chiar nici mai târziu). Mai departe, exerciţiul de astăzi te trimite să verifici direct la sursă cauza reacţiei respective: întreabă persoana respectivă ce a făcut-o să reacţioneze în acel fel în momentul respectiv.

Păstrează-ţi mintea şi inima deschise pentru orice răspuns primeşti.

Ah, o precizare: pentru că minţii noatre nu-i place nesiguranţa, cel mai probabil ai dat deja o explicaţie respectivului comportament.

Secretul pentru a afla motivele reale ale persoanei respective este totuşi să dai conştient la o parte explicaţia pe care ţi-ai dat-o tu şi să fii sincer curios şi deschis pentru a afla răspunsul său – posibil diferit de ceea ce ai avut tu în minte. Astfel, dacă întrebarea noastră vine din curiozitate şi nu din dorinţa de a ni se confirma presupunerea, aproape oricine ne va răspunde cu sinceritate!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Celălalt punct de vedere

Bună dimineaţa!

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul perioadei dedicate inteligenţei sociale ca trăsătură pozitivă de caracter. Aşa că ne grăbim să-ţi facem cunoştinţă cu o tehnică simplă şi eficientă de dezvoltare a acestei trăsături.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să-ţi aminteşti un moment recent (ultimele două săptămâni) în care ai avut o neînţelegere sau o discuţie în contradictoriu cu cineva. Nu este important dacă te-ai certat sau nu cu persoana respectivă (dacă a existat efectiv un schimb de cuvinte), contează mai mult reacţia emoţională (dacă te-ai simţit neînţeleasă, pus la colţ sau în orice alt fel neplăcut).

Bun. Şi acum, ceea ce te invităm să faci este să descrii într-un paragraf câteva dintre posibilele motive ale celeilalte persoane. Ce crezi că a făcut-o să reacţioneze astfel? Oare cum se simţea în interiorul său? Ce încerca să facă? Care ar fi putut fi o intenţie pozitivă a comportamentului său?

Ceea ce este important constă în a privi cu adevărat lucrurile din celălalt punct de vedere.

În caz că îţi este greu să vezi vreo intenţie pozitivă sau că ceea ce îţi cere exerciţiul ţi se pare forţat, intreabă-te: dacă tu ai fi făcut sau spus ceea ce a făcut sau spus cealaltă persoană, care ar fi fost motivele tale?

Avertisment: nu este un exerciţiu uşor şi doar o parte dintre oameni îl pot face. În caz că te numeri printre ei, dă-ne de ştire!

Atât, pentru astăzi ajunge! Să ai o zi respirabilă!

Sursa foto.

(Tot) Prin ochii dragostei

Da, ştim că este un titlu care a mai fost. Şi nu, nu am intrat în pană de inspiraţie în ceea ce priveşte exerciţiile pe tema inteligenţei sociale. Chiar dimpotrivă, ca să spunem aşa.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să faci o listă cu câteva persoane care… ei, să spunem doar că nu se numără printre persoanele tale favorite din lumea asta. Să fim şi mai specifici, de fapt. Câteva persoane care îţi sunt antipatice. Scrie numele lor şi apoi, după fiecare, lasă câteva spaţii libere.

În pasul următor, în dreptul fiecărei persoane de pe listă, în spațiile lăsate, notează câte minim cinci calități. Nu, n-ai citit greşit, am spus “calităţi”. Cum ale cui? Ale persoanelor de pe listă!

Dacă în restul zilei te vei întâlni cu oamenii din lista ta, uită-te la fiecare dintre ei încercând să prinzi momentele în care exprimă calitățile notate. De câte ori se va întâmpla lucrul acesta, comentează-l cu voce tare, făcând un compliment persoanei respective.

În felul acesta, este ca și cum ai avea pe nas o pereche de ochelari binevoitori care te ajută să vezi lumea în culori minunate.

Nu fi surprins dacă oamenii îți vor zâmbi fără motiv sau dacă vei primi la rândul tău complimente!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.