Porţia de inspiraţie


Bună dimineaţa!

Ne apropiem de finalul perioadei dedicate leadership-ului ca trăsătură pozitivă de caracter. Aşa că vom profita de ultimele zile ale acestei săptămâni pentru a explora şi alte aspecte ale leadership-ului neacoperite până acum.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să fii o sursă de inspiraţie pentru cineva drag ţie!

Mai precis, priveşte cu atenţie în jurul tău şi identifică cel puţin o persoană (un membru al familiei, un prieten drag, un coleg) care îşi doreşte de multă vreme să facă ceva pentru ea,  dar nu a reuşit până acum.

Ei bine, fii tu fiinţa aceea care contribuie la motivarea persoanei respective şi care reuşeşte să îi dea suficient curaj şi suficientă încredere pentru a pune în aplicare ceea ce îşi doreşte.

Şi fie că este vorba despre o rezervare pentru o vacanţă pe care şi-o doreşte de multă vreme, despre înscrierea la un curs de limbă germană, despre un plan de afacere sau despre o bicicletă nouă, ajută o persoană dragă ţie să se apropie de obiectivul ei!

Mulţumirea pe care o vei simţi ca urmare nu se compară cu nimic!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Tu pe cine urmezi?

Bună dimineaţa! Ne apropiem cu paşi repezi de finalul primei săptămâni dedicate leadershipului ca trăsătură pozitivă de caracter.

Exerciţiul de astăzi continuă ideea de ieri, schimbând puţin perspectiva. Astfel, dacă în exerciţiul de ieri te invitam să te gândeşti la un motiv pentru care oamenii ar trebui să te urmeze, astăzi te invităm să răspunzi la întrebarea: tu pe cine urmezi?

Nu ne referim la oamenii aceia care îţi sunt superiori ierarhici – aproape oricine are pe cineva. Dacă eşti încă la şcoală – e vorba de profesori; dacă ai început să lucrezi – este şeful. Doar dacă eşti pe cont propriu, lucrurile stau altfel pentru tine.

Oricum, spuneam, nu la superiorii ierarhici ne referim, ci la oamenii pe care i-ai urma (sau îi urmezi) de bunăvoie (şi nesilit de nimeni, adăugăm, nevinovat).

Creionează, ca răspuns la exerciţiul de astăzi, un portret. Al liderului pe care l-ai urma – cu încredere, cu pasiune, cu devotament. Al liderului pe care l-ai urma cu plăcere şi cu convingere.

Cu liderul ideal e ca şi cu partenerul ideal: ai şanse mai mari să-l recunoşti când te gândeşti la cum ai vrea să fie.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Propriul tău de ce

Exerciţiul de astăzi pe tema leadershipului vine în continuarea celui de ieri – ceea ce, dacă urmăreşti exerciţiile de ceva vreme nu mai este o surpriză pentru tine.

Te rugam ieri să descrii relaţia ta cu această trăsătură pozitivă de caracter. Să notezi în ce măsură te caracterizează sau nu leadershipul.

Astăzi facem un pas mai departe şi te provocăm să răspunzi la întrebarea:

de ce ar trebui să te urmeze oamenii pe tine?

Răspunde, indiferent pe ce loc ţi-a ieşit leadershipul; indiferent pe ce loc l-ai aşezat tu însăţi.

Dacă ar fi să inspiri oamenii din jurul tău să te urmeze într-o anumită direcţie, ce direcţie ar fi aceea?

Haide, poţi să fii sincer: nu te vede nimeni. Nu se poate să nu crezi că ai ceva de spus într-un anumit domeniu, chiar dacă este vorba de fizica atomică sau de nodurile la şireturi. Şi având ceva de spus, nu se poate să nu poţi inspira şi pe alţii.

Care este de ce-ul tău?

Sursa foto.

În dar

Nu ne plac neapărat sărbătorile importate; dar ne plac sărbătorile şi ne place să dăruim şi să primim daruri. Aşadar, exerciţiul pe care ţi-l propunem astăzi are legătură cu darurile. Şi cu creativitatea.

Te invităm să faci o listă cu 20 de cadouri pe care le-ai putea face unei persoane dragi, care să nu coste mai mult de 10 lei fiecare. O provocare şi mai mare ar fi să încerci să pui pe listă cât mai multe idei pentru care să foloseşti ceea ce ai deja în casă, precum şi idei care să implice cât mai puţine resurse materiale. Fii cât mai creativ cu putinţă; dacă simţi nevoia poţi căuta online informaţii despre cum să faci singur obiecte care pot fi oferite cadou.

La final, alege cel puţin un cadou şi dăruieşte-l unei persoane, la alegerea ta. Urmăreşte reacţia persoanei şi apoi vezi cum te simţi tu după ce tocmai ai dăruit! Poţi păstra pentru diferite ocazii care vor urma – celelalte idei, despre care suntem convinşi că sunt foarte interesante.

Atât. Pentru astăzi ajunge! Să faci o bucurie cuiva este de cele mai multe ori mult mai uşor decât ne imaginăm. De asemenea, la îndemâna noastră sunt mult mai multe bucurii gratis sau care costă foarte puţin – decât am crede. Este însă nevoie de decizia de a dărui; iar pe aceasta nu o poate lua nimeni altcineva în locul nostru.

Să ai o zi plină de recompense!

Sursa foto.

Noutăți editoriale

Nouă, oamenilor, ne plac poveștile. Încep să ne placă de când suntem mici și într-un fel sau altul fascinația noastră pentru ele nu încetează niciodată. Fie că devenim cititori pasionați, fie că ne uităm la filme, fie că ascultăm cu sufletul la gură pe cineva povestind, poveștile ne captivează și ne îmbogățesc viețile.

Dar dacă poveștile ar fi despre viețile noastre?

Exercițiul de astăzi îți propune să faci un exercițiu creativ (haha, știai asta deja, doar ne aflăm în săptămâna creativității!) gândindu-te la următoarea situație: dacă s-ar scrie o carte despre viața ta, cum s-ar chema?

Ce fel de carte ar fi? De aventuri? De dragoste? Filosofică? Motivațională? Tehnică?

Care ar fi principalele capitole?

Poți merge cu imaginația și mai departe: dacă s-ar face un film după ea, cine ar juca rolul principal? Unde s-ar face filmările? Care ar fi oamenii care s-ar călca pe picioare să îl vadă?

În această nouă lumină, este ceva ce ai dori să adaugi vieții tale pentru a putea fi transformată într-o carte captivantă? Este ceva la care ai dori să renunți? Ceva ce ai schimba? Și dacă da, ce?

Atât. Pentru astăzi ajunge. Să ai o zi cel puțin interesantă.

Sursa foto.