Poveste. De Diana Teodorescu

Sunt una dintre femeile căreia mereu i-au plăcut provocările și astfel am ajuns să fac atâtea lucruri, încât și eu mă întreb uneori când am avut timp să le fac pe toate! Sunt psihoterapeut în propria clinică, sunt trainer și consultant în multe proiecte europene, sunt cadru didactic asociat în două universități (în două orașe diferite) și am normă dublă, de mamă-tată în viața fiicei mele.

Cariera didactică universitară am început-o acum zece ani, imediat după terminarea facultății, când m-a investit cu încredere dna. prof. univ. dr. Luminița Iacob, o “mamă profesională” a tuturor celor care facem cu pasiune și profesionalism ceea ce facem. Am fost și sunt profesor asociat la Univ. “Al.I.Cuza” Iași, la Univ. “Ștefan cel Mare” Suceava și am avut colaborări temporare cu Univ. Babes-Bolyai, Cluj. Îmi place foarte mult să împărtășesc studenților experiența mea practică și acesta este motivul pentru care am pus pe primul loc munca de practician.

Tot atunci mi-am început și activitatea de psiholog, furând meserie și învățând că în domeniul acesta singura recomandare e calitatea muncii pe care o faci și mulțumirea clientului sau a beneficiarului tău. De la principiile acestea a pornit ideea unui centru de servicii psihologice integrate, care s-a concretizat în 2005 prin “PsychologyCenter” și care îmi aduce cea mai mare satisfacție profesională.

Tot acum zece ani am făcut școala de terapie cognitiv comportamentală și am ales rigoarea cognitivistă a școlii de la Cluj, unde mi-am petrecut mult timp, atât pentru studii, cât și pentru contractele sau colaborările ulterioare cu Facultatea de Psihologie de la UBB.

Nu am scăpat neatinsă nici de virusul proiectelor europene și am petrecut mulți ani construind platforme de training, livrând formări pentru o mare diversitate de beneficiari, realizând studii și cercetări.

Mi-am promis ca până împlinesc 30 de ani voi avea doctoratul susținut, însă am întarziat trei ani, deturnată fiind de cel mai grandios proiect al meu, care poartă numele de cod “Medeea”.

În toți acești ani, le-am făcut pe toate simultan. Ziua mea de muncă a început luni dimineață și s-a terminat duminică seara. Am construit încet, puțin câte puțin, cu foarte multă răbdare. Pentru mine cel mai valoros lucru câștigat a fost întotdeauna respectul, aprecierea celor cu care am colaborat și “vorba mea” pentru mine, dar și pentru cei care vor să răzbată, e ca ceea ce ai în cap și ceea ce știi să faci nu îți poate lua nimeni.

Poveste. De Catrinel Zaharia

Am o experiență de peste 15 ani în mediul de afaceri, din care 10 ani într-un sistem în care feminitatea este mai mult înghițită, decât pusă în valoare, respectiv sistemul bancar, după 8 ani de experiență de management a unor echipe diferite, am înțeles că a fi femeie este întotdeauna un atu atât timp cât conștientizezi, accepți și te bucuri de acest aspect.

Sunt absolventă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Al.I.Cuza” Iași. În 2002, am absolvit un program MBA (Master In Business Administration) al Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, SUA. Am lucrat în industria farmaceutică, bancară și a organizării de evenimente.

În prezent sunt Senior Business Consultant în cadrul propriei firme, Extind Management.

În paralel, sunt autoarea cărții “Totul pentru femei – mic tratat de regăsire” ce va fi lansată în luna martie 2015 la editura Evrika și, de asemenea, public articole pe blogul personal www.totulpentrufemei.org.

Poveste. De Carmen Crețu

Sunt o carte veche, care s-a scris în peste trei decenii. Aș adaugă la acești ani de experiența profesională dedicată școlii înalte (am numit universitatea ieșeana) și anii proprii de școlaritate. Fără profesorii mei din școală generală, din liceu și universitate nu aș fi ales această cale în viață. Modelul lor de trăire intelectuală, cultul pe care îl aveau pentru cărturărie și admirația autentică pe care o arătau cu generozitate pentru creatorii patrimoniului cultural din toate timpurile m-au marcat decisiv în copilărie și tinerețe. A deveni universitar într-o universitate cu tradiție îmi părea, în adolescență, o culme absolută, de neatins. Retrospectiv, recunosc că atunci am idealizat excesiv viața universitară care nu înseamnă, în expresia ei cotidiană, doar studiu cu răgaz, cercetare de plăcere și turniruri ideatice de cea mai înaltă altitudine și obiectivitate academică, ca într-un nesfârșit joc cu mărgele de sticlă (H. Hesse). Dar tocmai această idealizare mi-a prins bine, m-a pus în priză, stare de supraimplicare în traversarea sarcinilor și obstacolelor, mărunte sau mai mari, prin depășirea cărora o simplă și încă neconturată cale profesională se transformă în timp, cu multă răbdare și dăruire, în carieră.

Studenților ce vor veni să mă citească le propun următoarele capitole din cuprins, scrise la trecut, prezent sau (sper) viitor, după cum dorește cititorul: discipolatul si maeștrii pe care i-am avut; ce am învățat (învăț, sper să învăț) din ceea ce am predat la curriculum și la psihopedagogia talentelor; cum m-au ajutat (mă ajută, mă vor ajuta) partenerii mei studenții să prețuiesc speranța; viața unui visător optimist în minister; aventura reformei învățământului între atitudinile pro și contra; programe naționale și internaționale din lumea educației și istoriile lor trăite; proiectele de suflet și oamenii minunați cu care am lucrat (lucrez); impresii de expert român la directoratul de cercetare al Comisie Europene; pe meridianele de succes ale universităților din top 100; managementul timpului în fișa de post a unui prorector.

Cartea mai are și alte capitole ale căror pagini se vor deschide la întrebările cititorilor.

Poveste. De Bianca-Maria Năstase

Într-o lume în care ”oamenii cenușii” depistați de Michael Ende caută tot mai mult să-i înșele pe semeni, determinându-i să-și ”economisească” timpul prin renunțarea la bucuria vieții, mulțumesc Domnului pentru marea binecuvântare de a-mi fi dăruit să împlinesc o vocație în care nu simți niciodată că pierzi timpul! Dimpotrivă, fiecare secundă trăită se dilată și se răsfrânge înmiit mai bogată doar pentru că e scăldată în candoarea, gingășia și frumusețea din ochii copiilor!

Îmi place să mă numesc în continuare învățătoare deși, după standarde sunt profesor și, studiind apoi teologie și arte plastice am predat o vreme la gimnaziu. Nu e o meserie ceea ce fac, am curaj să spun că e mai mult chiar decât o profesie – e un dar și o misiune în același timp! Misiunea mea de dascăl este aceea de a-l ajuta pe copil să descopere în inima și în mintea sa comorile pe care le are și să-l determin să le facă roditoare. Mă folosesc în această grozavă descoperire de ochii lui, de buzele lui, de cuvintele pe care le spune, de gesturile pe care le face, de desenele sale, de felul în care cântă, de felul în care scrie, de felul în care visează, de modul în care gândește, de … el!

Este o misiune a Iubirii, a Frumosului și a Bucuriei! Este o poveste reală pe care o trăiești clipă de clipă, în care îi ajuți pe alții să învețe și înveți la rândul tău ajutat de ei! O poveste mereu nouă, mereu incitantă dar mai ales reală! Iar ca să vă convingeți, vă aștept să vorbim, la Biblioteca Vie și despre cei patru copii de acasă, patru minuni ce întregesc povestea în care e timp pentru toate!

Poveste. De Adriana Prodan

Profesoară din 1990 la catedra de management, a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din UAIC, am ales profesia didactică în locul celei de economist din drag pentru oameni și visele lor. Pasiunea şi experiența pentru managementul resurselor umane le-am deprins în proiectele din cadrul organizațiilor regionale încă din anii de stagiatură. 

Am coordonat în ultimii zece ani numeroase proiecte și programe educaționale ale universității. De doi ani sunt director la Școala Doctorală SDEAA. În munca mea, mă preocupă calitatea cercetărilor realizate de doctoranzii noștri și a doctorilor în științe, cu brand UAIC.

Pun foarte mult suflet în toate acțiunile mele și mă implic în proiecte benefice educației oamenilor. Consider că o societate poate să fie mai bună dacă își propune să-și dezvolte talentele, dovedite în timp, în noile contexte oferite, desigur.

Cred mai mult în valoare decât în succes, atât în carieră cât și în viața de familie. Deviza mea este inspirată din înțelepciunea bunicilor mei ”să nu faci umbră pământului degeaba!” și până acum s-a dovedit foarte benefică.