Poveste. De Ines Prodan

Sunt una dintre persoanele care, deși întotdeauna luptă pentru a câștiga noi provocări, știe undeva în sinea ei că este bine aici unde este acum.

Sunt absolventă a secției Comunicare și Relații Publice în cadrul Facultății de Filosofie și sunt ferm convinsă că, dacă vrei să fii fericit „când o să te faci mare”, trebuie să te străduiești încă de „mic”. Acesta este motivul pentru care am intrat în contact cu voluntariatul încă din primul an de studenție și, deși pe atunci nu exista un ONG specific domeniului pe care îl studiam la facultate, am găsit un altul, fără nici o legătură cu domeniul; ELSA Iași (Asociația Europeană a Studenților în Drept) mi-a deschis primul drum către provocări profesionale, către lucru în echipă și către bucurii nemăsurate în cifre de afaceri, dar mult mai valoroase pentru mâna de studenți care, adunați într-un sediu prea friguros în timpul iernii, știau că pot schimba lumea.

Tot ELSA Iași mi-a deschis și drumul către cel mai frumos job de pe fața Pământului: cel pe care îl am acum.

Aș putea să vorbesc zile în șir despre munca mea la Felicia, despre provocările care îmi ies zi de zi în cale, despre bucuria de a primi un feedback pozitiv, despre ședințele de brainstorming și despre satisfacția de a-ți vedea brainstormingul transformat în campanii sau despre mândria la adresa propriei persoane, când realizezi că înveți să faci lucruri de care nu te credeai capabil.

Cred că voi fi o carte foarte vorbăreață în Biblioteca Vie!

Cunoaște povestea cărților de la Biblioteca Vie – Ediția a IV-a!

Miercuri, 25 aprilie 2012, va avea loc a patra ediție a Bibliotecii Vii, dedicată studenților de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Cunoaște mai bine poveștile cărților de la această ediție:

Ines Prodan – Marketing Specialist – Centrul Comercial Felicia

Marius Bodoga – Director – Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, Iași.

Cezar-Gabriel Ciortescu – Shipping Master, comandant de cursă lungă nave port container, Zodiac Maritime Agencies Ltd., London, UK; Doctorand la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Mircea Georgescu – Profesor Doctor în cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Costel Istrate – Conferenţiar în cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor,  Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Marius Manolache – Economist – Director General – ATI Motors Holding S.R.L. (Dealer Ford).

Adrian Munteanu – Profesor Doctor în cadrul Departamentului de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Dumitru Popescul – Manager Vânzӑri Corporate Regional, Centrul Regional Iaşi, Volksbank România.

Detalii despre eveniment și despre înscrieri sunt disponibile aici: http://360.uaic.ro/student-la-economie-inscrie-te-la-biblioteca-vie/