Care-i legătura?

Bună dimineaţa!

În ultima zi dedicată iertării ca trăsătură pozitivă de caracter, te invităm la un exerciţiu prin care să arunci o privire de ansamblu asupra peisajului în care ne aflăm.

Făcând exerciţiile unul după altul, zi de zi, este uşor să pierzi din vedere ideea mai mare – sau contextul din care toate acestea fac parte.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţi, te invităm să arunci o privire asupra celorlalte trăsături pozitive de caracter parcurse până acum şi să găseşti legătura lor cu iertarea.

Un rezumat al celor cinci valori sau virtuţi găseşti aici. Denumirea fiecăreia face legătura cu trăsăturile pozitive de caracter pe care le conţine.

Trecând cu privirea asupra fiecăreia dintre ele, te invităm să te gândeşti în ce fel (şi dacă) se leagă cu iertarea.

Notează pe scurt legăturile găsite (dacă doreşti poţi face o schemă).

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o duminică minunată!

Sursa foto.

Poveşti de peste tot

În penultima zi pe care o dedicăm iertării ca trăsătură pozitivă de caracter, îţi propunem un exerciţiu mai special.

După cum probabil ştii deja, iertarea este un concept important în multe dintre religii. Fie că ţi se va părea ciudat sau nu, exerciţiul de astăzi este despre acestea.

Te invităm aşadar, pentru astăzi, ca exerciţiu, să cercetezi în ce formă, în ce loc şi în ce situaţii apar poveştile despre iertare în cel puţin trei religii importante ale vremurilor noastre.

Alege câte cel puţin o poveste care te impresionează – în fiecare caz – şi notează ideile principale, învăţămintele şi locul în care ai găsit-o.

Nu, nu te invităm la convertire, nici nu dorim să îţi disputăm în vreun fel convingerile. Vream doar să iei contact cu câteva poveşti interesante şi bine spuse – despre iertare.

Orice observaţii sau comentarii ai putea avea la final – te invităm să le împărtăşeşti cu noi.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

E timpul

Bună dimineaţa!

Ne apropiem de finalul celei de-a doua săptămâni dedicate exerciţiilor pe tema iertării şi nu putem încheia această perioadă fără să mai facem împreună un pas important.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să-ţi scoţi agenda / deschizi documentul în care lucrezi exerciţiile şi să te pregăteşti să faci un lucru care-şi aşteaptă vremea de mult.

Pentru început, fă o listă cu regretele pe care le-ai “adunat” până acum. Când spunem regrete ne referim la toate acele lucruri pe care ai fi vrut să le faci şi nu le-ai făcut, sau pe care nu ai fi vrut să le faci şi le-ai făcut. Acele lucruri pe care vocea enervantă din capul tău ţi le aminteşte încontinuu, trăgându-te de urechi pentru ele.

Bun. La ora asta te-ai prins deja ce vom face cu ele. Doar e săptămâna iertării. Care nu se poate încheia înainte să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Nu-ţi cerem să faci totul dintr-o dată, aşa că vom proceda ca şi în celălalt caz: alege unul dintre regrete. Pe care vrei tu.

Şi iartă-ţi-l.

Pur şi simplu.

Nu-l şterge cu buretele, nu te preface că nu a existat. Ia orice învăţământ ai nevoie din el şi mergi mai departe.

Notează ce regret ai ales şi cum te-ai simţit iertându-te pentru el.

Mâine, dacă doreşti poţi reveni la listă şi continua cu un altul.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi senină!

Sursa foto.

Ca să nu-ți rămână urme

Bună dimineața!

Dacă ieri te invitam să-ți așezi pe nas ochelarii iertării pentru restul săptămânii, astăzi te vom învăța cum poți preveni apariția cicatricilor lăsate de acele situații care ţi s-au făcut, pe care le-ai trăit, prin care ai trecut, care te-au făcut să suferi şi pe care nu le-ai uitat sau iertat.

Așadar, ca parte a exercițiului de astăzi te invităm să observi cu atenție care sunt, mai exact, situațiile descrise mai sus și – mai ales – cum reacționezi la ele.

Asta înseamnă că pe parcursul întregii zile vei fi atent(ă) la comentariile, întâmplările, cerințele, afirmațiile și evenimentele care ți se spun sau fac sau prin care treci – și pe care le consideri nedrepte, care te afectează neplăcut.

La finalul zilei, vei nota scurte descrieri ale acestori situații, cum te-ai simțit, cum ai reacționat, precum și dacă reacția ta (emoțională și / sau verbală) a fost pe măsura situației, sau disproporționată (mai intensă sau redusă) comparativ cu situația care a provocat-o.

De cele mai multe ori, prevenirea apariției “urmelor” despre care vorbeam la început se face pe una dintre următoarele căi: fie “calibrând” reacția noastră, fie folosindu-ne asertivitatea, fie folosind iertarea. (Dacă dorești detalii suplimentare despre fiecare dintre cele trei modalități, dă-ne de știre!).

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Săptămâna cu iertare

Bună dimineaţa!

După cum (bine) ştii ne aflăm în cea de-a doua şi ultima săptămână dedicată iertării ca trăsătură pozitivă de caracter.

Dar nu despre asta este titlul exerciţiului de astăzi.

Despre ce atunci? Ei bine, provocarea exerciţiului de astăzi este să iei decizia ca până la finalul săptămânii să ierţi comportamentele, expresiile şi în mare greşelile celorlalţi faţă de tine. Cele de săptămâna asta, nu pe toate.

Ca să-ţi fie mai uşor (şi ca să nu uiţi), poţi face asta la finalul fiecărei zile sau chiar pe loc. Indiferent de varianta aleasă, notează în cateva rânduri situaţiile apărute, cum ai reacţionat şi cum te-ai simţit.

Dacă este ceva peste care nu poţi trece, notează şi acest lucru.

Oricât de ciudat ar părea, uneori o decizie conştientă ca aceasta poate avea multiple efecte pozitive. De exemplu la finalul săptămânii vei constata că ai fost mult mai iertător decât de obicei doar fiindcă azi, marţi, ţi-ai propus acest lucru.  Şi chiar dacă lista cu situaţiile peste care nu poţi trece este lungă şi ea, cu siguranţă iertarea va ocupa mai mult loc în viaţa ta decât de obicei.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o săptămână cu iertare!

Sursa foto.