Se caută interni pentru Swimathon 2015

Până pe 26 martie poți aplica la unul dintre cele 3 programe de internship puse la dispoziție de Fundația Comunitară Iași, în cadrul evenimentului SWIMATHON 2015. Acestea se vor desfășura pe o perioadă de 4 luni, între 1 aprilie și 31 iulie. Pozițiile puse la dispoziție de organizatori sunt cele de comunicare înotători, comunicare susținători și grafică-design, programul alocat fiind unul flexibil, de 2 ore pe zi.

 

Comunicare înotători:

Responsabilități:

  • Sprijin oferit înotătorilor: idei de fundraising, motivarea lor să își atingă obiectivul de strângere de fonduri;
  • Organizarea întâlnirilor cu înotătorii: facilitarea antrenamentelor de înot, prezentarea regulamentului, evaluarea stadiului în care sunt cu atragerea susținătorilor, motivarea lor;
  • Comunicare săptămânală cu înotătorii prin e-mail și telefon;
  • Oferire ghiduri și booklet-uri pentru înotători;
  • Implicare în organizarea SWIMATHON.

Profilul candidatului:

  • Cunoștințe de operare PC (Word, Power Point, Excel – baze de date) și în utilizarea Internetului;
  • Persoană pro-activă, cu inițiativă, dinamică cu abilități organizatorice, de comunicare și lucru în echipă.

 

Comunicare susținători:

Responsabilități:

  • De extras, periodic, de pe site, lista susținătorilor pentru fiecare echipă de înotători;
  • De contactat susținătorii și de transmis modalitățile de plată;
  • De confirmat și de mulțumit pentru efectuarea plății;
  • De completat și de actualizat periodic baza de date cu susținătorii;
  • De contactat susținătorii care nu au făcut plata până în ziua evenimentului;
  • Implicare în organizarea SWIMATHON.

Profilul candidatului:

  • Cunoștințe de operare PC (Word, Power Point, Excel – baze de date) și în utilizarea Internetului;
  • Atenție la detalii;
  • Abilități organizatorice, de comunicare și lucru în echipă.

 

Grafică-design:

Responsabilități:

  • Realizarea materialelor de promovare (afișe, broșuri, cover photo etc.);
  • Transmiterea mesajului printr-un design cu impact vizual puternic;
  • Realizare fotografii de profil pe Facebook a înotătorilor;
  • Implicare în organizarea SWIMATHON.

Profilul candidatului:

  • Cunoștințe în utilizarea aplicațiilor de grafică (Adobe Photoshop, Corel, etc.);
  • Creativitate, gândire out of the box;
  • Pasiune pentru grafică, design și domeniul online;
  • Atenție la detalii;
  • Abilități organizatorice și capacitatea de a respecta termenele limită;
  • Atitudine pozitivă, pro-activă.

 

De ce să te implici ca intern în organizarea Swimathon:

  • Vei întâlni oameni deschiși, energici și dornici să fie schimbarea pe care o doresc în comunitate;
  • Vei fi parte din cel mai creativ eveniment de strângere de fonduri de la nivelul orașului Iași;
  • Îți vei dezvolta abilități de organizare, comunicare, lucru în echipă și fundraising;
  • Vei avea contextul potrivit pentru a-ți valoriza creativitatea și spiritul artistic.

 

Pentru a face parte din echipă poți trimite un CV și o scrisoare de motivație la adresa itcoalexandra@gmail.com, până pe 26 martie. De asemenea, persoanele care doresc să desfășoare internship-ul în grafic-design, trebuie să adauge și un portofoliu cu maxim 5 materiale editate personal pentru alte proiecte sau evenimente, respectiv afișe, pliante, fluturași, logo sau altele.

 

Swimathon este un eveniment de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat pe platforma unei competiții de înot. Având la bază un mecanism atractiv, creativ, dar mai ales eficient de a strânge bani, organizatorii susțin că făcând parte din echipa de interni ai ocazia perfectă de a te implica și a face parte din schimbarea pe care ți-o dorești în orașul tău.

Poveste. De Ciprian-Mihai Păiuș

 

Cu toate că m-am născut în Brașov și m-am perindat mai apoi prin Cernavodă, Piatra Neamț și Târgu Frumos ca și consecință a ambițiilor părinților mei de mai bine, eu mă consider ieșean. Locuiesc, mă mișc și TRĂIESC în Iași din 2000, dar mi-am dat seama că am dezvoltat un atașament puternic față de locul acesta doar atunci când s-a ivit ocazia să mă relochez în București. Așa am realizat cât de multe lucruri frumoase mă leagă de Iași sau câți oameni dragi mie aș lăsa în urmă și am decis că acesta e locul căruia vreau să îi spun casă.

De mai bine de 10 ani activez în mediul neguvernamental. Am avut ocazia să fiu membru în două organizații studențești care mi-au deschis apetitul pentru voluntariat și inițiativă, iar mai apoi am avut șansa de a mi se încredința managmentul unui ONG local cu profil de drepturile omului. Am profitat la maxim de fiecare experiență, succes și eșec și am învățat din toate câte ceva. De un an sunt parte din echipă Fundației Comunitare Iași și încerc sムatrag în jurul acestei mișcări cât mai mulți dintre ieșenii activi, care își doresc pentru ei și pentru copiii lor un oraș mai frumoși, cu oameni implicați și solidari.

Sunt un susținător activ al voluntariatului și participării civice și nu ratez nicio ocazie să împărtășesc din experiența acumulată în toți acești ani. Cochetez cu trainingul și în general cu tot ce ține de dezvoltarea persoanala. Îmi plac oamenii și am o satisfacție deosebită atunci când reușesc să stârnesc în ei ambiția.