Perspectiva extraterestră

Bine te-am regăsit! Continuăm astăzi exerciţiile din seria gândirii critice.

Spuneam ieri că una dintre principalele caractecteristici ale gândirii critice este aceea că presupune abordarea aunui subiect din mai multe perspective, unele opuse propriului punct de vedere, altele – pe cât de îndepărtate posibil.

Îţi propunem deci să abordăm conceptul de gândire critică într-un mod jucăuş – prin intermediul exerciţiului de astăzi.

Să presupunem că ai primit ca sarcină să fii pentru o zi ghidul unui extraterestru. Acesta cunoaşte limbajul oamenilor (şi are o înfăţişare destul de apropiată de cea a locuitorilor acestei planete) – în schimb nu cunoaşte deloc felul în care viaţa este organizată aici.

Ce ai de făcut tu ca ghid este să îl iei cu tine şi să îi faci cunoştinţă cu lucrurile pe care le faci în mod obişnuit, explicându-i pe cât posibil şi cauzele lor.

Notează câteva exemple de schimburi de replici pe care le-aţi putea avea. Ce crezi ca ar vrea să ştie? Ce întrebări ţi-ar putea adresa?

Cum i-ai explica de exemplu ideea de a merge la cursuri / la serviciu? Dar ideea de propria afacere? De CV? Comunicarea pe Facebook? Ideea de stagiu de practică? Dar cea de consiliere în carieră? Ideea de carieră? Cum i-ai explica ideea de fericire?

La final, condu-l la nava sa spaţială şi ia-ţi la revedere de la el, apoi revino pentru a nota câteva impresii în urma vizitei.

Ce ţi-a fost cel mai greu să explici? Care idei par să aibă cel mai mult sens? Dar cel mai puţin? Cum se vede o zi din viaţa ta din perspectiva unui extraterestru?

Atât. Pentru astăzi ajunge. Să ai o zi… cu picioarele pe pământ!