Un exercițiu de imaginație

Bun, să vedem. În exercițiul de ieri despre iertare te încurajam să pui mâna pe un  clește (iertarea!) și să scoți, unul câte unul, cuiele din inimă.

Dar noi știm că, dacă ai peste șase ani, sunt șanse mari să ai deja cuie vechi, mari și – trebuie s-o spunem – ruginite. Care nu se lasă scoase atât e ușor.

De aceea în exercițiul de astăzi avem pentru tine o propunere nouă, mai simplă. Astfel, te invităm să alegi din lista ta (cea de alaltăieri) – o amintire neplăcută (unul dintre cuiele “mari”).

Apoi te invităm să-ți imaginezi că l-ai scoate – că ai ierta persoana sau persoanele care ți-au spus / făcut ceva-ul acela.

Imaginează-ți cum te-ai simți, cum ai respira, merge, cum ai face lucrurile care au legătură cu zona din viața ta care era afectată. Atenție: asta nu înseamnă că te vei împrieteni la cataramă cu persoana respectivă, nici că te vei întoarce la comportamentul pe care îl aveai înainte. Doar că – spunem din nou, ca să-ți fie clar – ai decis să lași evenimentul acela în urma ta.

Notează ideile care-ți trec prin minte.

Apoi faci ce vrei tu – în ceea ce privește respectiva întâmplare. În definitiv, a fost doar un exercițiu e imaginație!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Cu dreptatea – până la capăt!

Bună dimineața!

Am ajuns astăyi la capătul perioadei dedicate dreptății – ca trăsătură pozitivă de caracter.

Îți propunem, ca de obicei, un exercițiu recapitulativ.

Astfel, te invităm să revezi exercițiile din aceste două săptămâni care au avut în centru tema dreptății și să notezi, în două vorbe, ce ai învățat din fiecare.

Pornește de la sensul pe care îl dai termenului “dreptate, continuă cu ideea de a parcurge un proces de dezvoltare personală împreună cu altcineva, cu ideea de nedreptate și formele ei, cu explicațiile pentru comportamentele nedrepte, dar și cu modalitățile prin care acestea pot fi reduse, cu recomandările de cărți sau de evenimente.

În dreptul fiecărui exercițiu trece măcar un lucru pe care l-ai descoperit parcurgând exercițiul respectiv.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Un ochi către viitor

Bună dimineața! De două zile vorbim, în exercițiile pe tema integrității, despre modele, din perspective diferite.

Astăzi vom lăsa modelele la o parte și vom mai face un pas pe drumul aprofundării temei de săptămâna aceasta.

Pentru asta, te invităm să revii la unul dintre exercițiile dedicate viziunii și perspectivei, mai precis cel privind premiul pentru întreaga activitate. Dacă nu l-ai făcut, este un moment bun să îl faci acum.

Te întrebam atunci – dacă undeva spre finalul  vieții ar fi să primești un “premiu pentru întreaga activitate“, ce premiu ar fi acesta și pentru ce.

Astăzi, ca exercițiu, îți propunem pentru început să revii la acel răspuns; apoi te invităm să treci în revistă activitățile și acțiunile tale din ultimele trei luni și să dai minim 3 exemple de lucruri pe care le-ai făcut care te pot duce mai aproape de premiul respectiv.

Continuă apoi lista cu 3 lucruri pe care le poți face în viitor (de exemplu în următoarea săptămână) – și care te pot duce mai aproape de premiul respectiv.

Să fii un om integru, autentic, înseamnă, printre altele, să rămâi fidel  – prin acțiunile și comportamentele tale – persoanei care ți-ai dori să fii.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Ziua internațională a fericirii

Revenim, așa cum ți-am promis, cu partea a doua a exercițiului de astăzi.

Te invităm așadar să fii curios cu privire la fericire.

Este ceea ce au făcut o mână de oameni curioși care nu s-au mulțumit să se întrebe acest lucru din confortul fotoliilor lor, ci au plecat în căutarea fericirii dintr-un colț în altul al globului. Ok, globul nu are colțuri, dar ați prins ideea… Ei, și această echipă de care vă povestim a avut generozitatea să împartă și cu restul lumii ceea ce a descoperit despre fericire. Și a făcut asta sub forma unui film. Care se numește, simplu,”Happy”. The Happy Movie.

Apoi s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă oameni din toată lumea s-ar uita la film în aceeași zi? Mai precis pe 11 februarie 2012. Pe care au declarat-o World Happy Day. Și fiindcă nu știm “ce s-ar întâmpla”, dar suntem curioși să aflăm, te invităm pe 11 februarie să te uiți la film alături de noi.

Mai precis, în această zi au loc vizionări ale filmului peste tot în lume. În România se întâmplă în doar două locuri. Într-unul dintre acestea te invităm noi!

Rezumând, exercițiul de astăzi te invită să participi la vizionarea filmului “Happy”!

Noi abia așteptăm. Tu?

P.S.: Centrul de Carieră mulțumește Sabinei Furtună pentru ideea ei și încurajează și alți tineri curioși să vină cu idei la fel de frumoase!

(HAPPY) Pe tine ce te face fericit?

Ca să-ţi închei săptămâna (de lucru) frumos, îţi oferim cu generozitate (aceasta fiind o altă trasătură pozitivă de caracter) un exerciţiu mai special, în două părţi.

În prima parte îţi propunem să exersezi puţin – ce altceva dacă nu trăsătura pozitivă de caracter a săptămânii. Cum care? Curiozitatea! Cam până la ora 14.00, aşa.

Mai simplu spus, vrem să te facem curios. Poftim, am spus-o!

P.S. Mai ţii minte când te întrebam ce te face fericit? Mai ţii minte ce-ai răspuns?

Aşa, de curiozitate…