De loc curios

Exerciţiul de astăzi îşi propune să-ţi stimuleze curiozitatea cu privire la locul în care trăieşti (având doar vagi legături cu data în care ne aflăm).

Aşadar, pentru început, folosind ce sursă de informaţii doreşti, străduieşte-te să afli cel puţin trei lucruri despre ţara în care te-ai născut şi / sau despre oraşul în care locuieşti în acest moment – lucruri pe care nu le-ai ştiut până astăzi. Ca să menţinem tonusul pozitiv, când cauţi, caută lucruri bune!

Exemple de surse pe care le poţi folosi pentru România: 273 locuri de vazut in Romania, Redescoperă România sau In my Romania;  iar pentru Iaşi, aici.

Apoi, ia legătura cu o persoană care a locuit cel puţin patru săptămâni într-o altă ţară (o rudă plecată peste hotare, un coleg sau prieten care a fost bursier Erasmus, un student străin venit în România, etc.) şi încearcă să afli cel puţin trei lucruri care ar fi diferite în viaţa ta dacă ai trăi în ţara respectivă. Dacă ai locuit chiar tu într-o altă ţară pentru cel puţin patru săptămâni, răspunde apelând la propriile amintiri.

 Curiozitatea te ajută să-ţi lărgeşti orizonturile.

Atât. Pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.