Umorul

Sursa foto.

Bună dimineaţa!

După o pauză de o săptămână dedicată vizitei de studiu în Pärnu, Estonia despre care vă povesteam aici, revenim cu exerciţiile zilnice din cadrul Anului Dezvoltării Personale.

Începeam împreună această călătorie în urmă cu zece luni şi îţi povesteam atunci că vom descoperi pas cu pas şase valori sau virtuţi universale care stau în centrul Psihologiei Pozitive.

Am parcurs cinci dintre acestea: Cunoaşterea şi înţelepciunea, Curajul, Umanismul, Justiţia şi Temperanţa. Astăzi inaugurăm cea de.a şasea şi ultima valoare: Transcendenţa.

Transcendenţa grupează trăsăturile pozitive de caracter care au în vedere conexiunile cu Universul din care facem parte şi căutarea sensului vieţii.

Prima trăsătură pozitivă de caracter abordată în exerciţiile noastre este umorul.

Sursa foto.

Umorul se referă la bucuria pe care o produce râsul în vieţile noastre, la tachinările prieteneşti şi la a-i înveseli pe ceilalţi.

Oamenii pentru care această trăsătură ocupă un loc important în ierarhie sunt obişnuiţi să ia lucrurile uşor şi să caute motive de bucurie peste tot în viaţă. Umorul nu se referă neapărat la spusul glumelor, ci mai curând la o anumită abordare a vieţiijucăuşă şi imaginativă.

Primul exerciţiu din această serie te invită să înţelegi sensul umorului ca trăsătură pozitivă de caracter şi să răspunzi la întrebarea: merită umorul un loc printre celelalte trăsături sau nu? Te rugăm argumentează-ţi răspunsul.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi plină de zâmbete!

Am greşit…

Bună dimineaţa! Un alt exerciţiu nu foarte comod pe tema dreptăţii îţi propunem astăzi (ca să nu te plictiseşti parcurgând doar exerciţii simple precum cel de ieri).

Acest exerciţiu are legătură cu momentele acelea când greşeşti (te-am prevenit că nu e tocmai comod…). Cu momentele când faci o alegere care nu se dovedeşte foarte bună, când reacţionezi disproporţionat faţă de cineva, când susţii cu tărie un lucru, doar ca să afli apoi că nu era tocmai adevărat.

Bun, varianta simplă a acestui exerciţiu te invită să te monitorizezi timp de trei zile pentru a vedea de câte ori ţi se întâmplă o astfel de situaţie (dintre cele descrise mai sus). Notează la finalul fiecărei zile despre ce fel de situaţii a fost vorba şi cum ai reacţionat la ele.

Varianta complicată presupune să-ţi iei angajamentul ca cel puţin într-un caz (din cele de mai sus) să-ţi recunoşti greşeala şi să-ţi asumi consecinţele ei.

Dreptatea este făcută din aceste lucruri mici.

Atât, pentru asăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

P.S.: Şi dacă optezi doar pentru prima variantă, s-ar putea ca doar faptul că îţi propui să fii atent la comportamentul tău să scadă numărul situaţiilor care pot fi trecute la capitolul greşeli. Să mai spunem că acesta este un efect secundar aşteptat şi dorit?

Sursa foto.

De ce să faci voluntariat?

Sursa foto.

Aşa cum anunţam ieri, deschidem astăzi seria exerciţiilor dedicate unei noi trăsături pozitive de caracter.

Odată cu ultimul exerciţiu din seria entuziasmului, am încheiat capitolul mai mare al valorii numite “curaj“, astfel că astăzi inaugurăm de asemenea o nouă valoare: umanismul.

Umanismul grupează trăsăturile interpersonale care implică îngrijirea celorlalți și împrietenirea cu ei. Se pare că gradul în care această valoare este prezentă în viaţa ta depinde de capacitatea ta de a te conecta la ceilalţi şi a avea grijă de ei.

Astfel, această valoare cuprinde trăsături pozitive de caracter precum dragostea, bunătatea şi inteligenţa socială. Dacă dragostea presupune capacitatea de a iubi o altă persoană, precum şi de a primi iubire de la ea, iar bunătatea reprezintă mai mult sau mai puţin o manifestare a dragostei, inteligenţa socială face referire la un set de abilităţi sociale care ne permit să relaţionăm pozitiv cu ceilalţi.

Iar pentru că săptămâna aceasta este Săptămâna Naţională a Voluntariatului, vom începe cu trăsătura pozitivă de caracter numită bunătate.

Bunătatea constă în a face celorlalţi favoruri sau fapte bune, fără a aştepta ceva în schimb. Această trăsătură are nevoie de respect pentru ceilalţi, însă include şi afecţiune: oamenii buni găsesc bucurie în a-i ajuta pe ceilalţi, indiferent de gradul de rudenie şi de similaritate.

Iar ca să rămânem în temă (tema voluntariatului, adică): exerciţiul te astăzi te invită să pui pe hârtie motivele pentru care crezi că o persoană (indiferent de vârstă) ar dori să facă voluntariat.

Despre acest lucru (şi altele, asemănătoare) – povestim mâine, joi şi vineri, la workshopul “Voluntariatul şi Fericirea” la care, aşa cum ştii, te aşteptăm cu drag!

Să ai curaj

Bună dimineaţa! Ne ţinem astăzi de promisiunea de a reveni la lista cu frici făcută la începutul săptămânii (dacă nu ştii despre ce e vorba, găseşti detalii aici).

Astfel, pentru exerciţiul de astăzi pe tema vitejiei, te invităm să revezi lista cu cele mai importante frici ale tale (aşezate în ordinea în care îţi afectează viaţa). Pentru fiecare dintre acestea, te invităm să dai 2-3 exemple de comportament curajos, de acţiuni care ar însemna înfruntarea şi – în final – depăşirea fricii respective.

Exemplele pe care le alegi pot varia de la unele cât se poate de simple (de exemplu, dacă printre fricile tale se numără frica de dentist, un comportament curajos poate fi să identifici toate cabinetele stomatologice de pe strada ta sau să încerci să-ţi imaginezi un dentist la bucătărie, pregătindu-şi un ceai) până la unele care au nevoie de mult curaj (păstrând exemplul anterior, un comportament curajos ar fi să te urci pe scaunul din cabinetul stomatologic, pentru o şedinţă de o oră).

De asemenea, străduieşte-te să fii cât se poate de concret şi de specific. Expresii ca “frica de eşec” (ca să luăm doar un exemplu de frică) sunt expresii generale, care înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi; de aceea dând exemple concrete de comportamente care necesită vitejie, particularizăm sensul acestor expresii – pentru noi şi viaţa noastră.

Dacă după ce începi să scrii, îţi vin în minte mai mult de 3 exemple de comportamente, notează-le pe toate! Ar fi păcat să nu profiţi de inspiraţie, atunci când se manifestă…

Atât, pentru astăzi ajunge. Exerciţiul de mâine va continua încă puţin ideea de astăzi. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

CURAJUL (de a FI TU ÎNSUŢI)

 

Bună dimineaţa!

Aşa cum promiteam ieri, începem această săptămână cu o nouă trăsătură pozitivă de caracter: integritatea – care, de altfel, deschide seria trăsăturilor grupate în jurul unei teme noi: CURAJUL.

Curajul grupează trăsăturile emoţionale şi fizice care ne fac să acţionăm în sensul atingerii obiectivelor şi care ne permit să facem faţă obstacolelor şi opoziţiilor.

Este un tip de calitate (sau “virtute”) care te poate ajuta în viaţa personală, precum şi în cea profesională, în ce priveşte hobby-urile tale, condiţia fizică şi, de fapt, în orice domeniu al vieţii tale!

Trăsăturile cuprinse în categoria curajului – şi cărora le vom dedica următoarele opt săptămâni sunt: integritatea (autenticitatea, onestitatea), vitejia, perseverenţa şi entuziasmul.

Deoarece este o trăsătură de caracter foarte importantă, la care vom mai face referire pe parcurs, te invităm, ca prim exerciţiu, să notezi numele său în partea de sus a foii (sau documentului în care lucrezi) şi să o defineşti cu propriile tale cuvinte.

Aşadar: ce înseamnă pentru tine integritatea? Ce înseamnă să fii o persoană onestă, autentică, integră?

Fii cât de descriptiv doreşti. Foloseşte fraze întregi sau o listă cu caracteristici – după cum îţi vine mai uşor.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o săptămână extraordinară!

Sursa foto.