Între cele două extreme

Bună dimineaţa!

Ca de obicei, pentru sâmbătă dimineaţa ţi-am pregătit un exerciţiu uşor pe tema leadership-ului (între noi fie spus, ştim că, de fapt, faci mai multe exerciţii odată şi, ca urmare exerciţiului acesta s-ar putea să nu-i vină rândul chiar într-o sâmbătă, dar e ok: oricum câte un exerciţiu relaxant din când în când nu are cum să strice).

Aşadar, dacă este să ne gândim la leadership ca fiind punctul central al unei axe, aceasta ar avea la o extremă o maximă pasivitate şi indecizie, iar la cealaltă – un comportament tiranic şi dictatorial.

Întrebarea adresată ţie prin exerciţiul de astăzi este: tu de care capăt crezi că eşti mai aproape?

Adu câteva argumente în sprijinul afirmaţiei tale (poate exemple ale unor reacţii din trecut sau feed-back-uri pe care le-ai primit de la oamenii cu care ai lucrat în echipă).

Dacă nu ai astfel de argumente la îndemână, poţi solicita unul-două feed-back-uri chiar astăzi!

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Cu dreptatea – până la capăt!

Bună dimineața!

Am ajuns astăyi la capătul perioadei dedicate dreptății – ca trăsătură pozitivă de caracter.

Îți propunem, ca de obicei, un exercițiu recapitulativ.

Astfel, te invităm să revezi exercițiile din aceste două săptămâni care au avut în centru tema dreptății și să notezi, în două vorbe, ce ai învățat din fiecare.

Pornește de la sensul pe care îl dai termenului “dreptate, continuă cu ideea de a parcurge un proces de dezvoltare personală împreună cu altcineva, cu ideea de nedreptate și formele ei, cu explicațiile pentru comportamentele nedrepte, dar și cu modalitățile prin care acestea pot fi reduse, cu recomandările de cărți sau de evenimente.

În dreptul fiecărui exercițiu trece măcar un lucru pe care l-ai descoperit parcurgând exercițiul respectiv.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Nedreptăţi (continuare)

Bună dimineaţa!

Continuăm astăzi seria exerciţiilor pe tema dreptăţii – de unde am rămas ieri: de la subiectul (sensibil) al nedreptăţilor.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să rememorezi cel puţin o situaţie în care tu ai făcut cuiva o nedreptate (sau în care nu ai fost atât de drept pe cât ai fi putut să fii).

Citind paragraful anterior, cel mai probabil ţi-a răsărit în minte cel puţin un exemplu (în paranteză fiind spus: cine consideră cu mâna pe inimă că nu a făcut nicio nedreptate niciodată, nimănui, are şanse mari să aibă dificultăţi de înţelegere a efectelor acţiunilor proprii asupra celorlalţi şi / sau de a se autoevalua obiectiv – subiecte care pot fi aprofundate în cadrul şedinţelor de consiliere).

Dacă cel puţin un exemplu ţi-a venit în minte, descrie-l pe scurt: când şi unde avea loc, cine mai era implicat, în ce a constat nedreptatea propriu-zisă; care a fost reacţia persoanei respective şi mai ales care au fost motivele tale?

Spunem “mai ales”, dar în realitate considerăm că este la fel de importantă identificare motivelor tale pentru a te comporta într-un fel nedrept ca şi înţelegerea efectelor pe care aceste comportamente le au asupra altor oameni (dacă nu eşti sigur cum să apreciezi acest aspect, te invităm să revii la notiţele din cadrul exerciţiului de ieri).

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Şi cam cât de inteligent eşti?

După cum probabil ştii deja (din exerciţiul ăsta), avem deja o părere bună despre tine. Aşa că întrebarea din titlu nu este, bineînţeles, adresată la modul serios. Adică este, dar nu în sensul… ameninţător care transpare la prima vedere.

Întrebarea din titlu ţinteşte direct în miezul exerciţiului de azi pe tema inteligenţei sociale şi are legătură cu verificarea “de rutină” pe care o facem când trecem la o nouă trăsătură pozitivă de caracter.

Astfel, pentru astăzi, ca exerciţiu, te invităm să revezi rezultatele obţinute la chestionarul privind cele 24 de trăsături pozitive de caracter, urmărind locul pe care se află inteligenţa socială. Mai precis, dacă se află sau nu printre primele cinci.

Întrebarea următoare pentru tine, indiferent de locul pe care se găseşte este: în ce măsură consideri că te reprezintă locul respectiv? Este inteligenţa socială mai sus sau mai jos în ierarhia trăsăturilor tale pozitive de caracter – decât te aşteptai? De ce crezi că este aşa?

Atât, pentru astăzi ajunge! Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Tu cum stai?

Începem cea de-a doua săptămână a exercițiilor pe tema dragostei într-un mod la care nu am mai recurs de ceva vreme.

Astfel, pentru astăzi, ca exercițiu te invităm să revii la rezultatele chestionarului VIA Survey of Character Strengths. (Dacă nu l-ai completat deja, astăzi este, bineînțeles, o bună ocazie să faci acest lucru).

Întrebarea, ca de obicei, este pe ce loc în ierarhia personală a trăsăturilor pozitive de caracter se situează dragostea. Se găsește în primele cinci? Pe la mijloc? Printre ultimele cinci?

Și, mai important, care este motivul pentru care crezi ca e așa? Dacă se află în primele cinci, cărui fapt crezi că se datorează acest lucru? Dacă se află spre finalul ierarhiei, care componentă îți dă bătăi de cap? Îți vine greu să-ți exprimi sentimentele sau găsești mai complicat să primești dragoste de la ceilalți?

Dacă îți vine greu să-ți exprimi sentimentele, amintește-ți că un sentiment trăit, dar neexprimat este ca un cadou cumpărat pentru cineva drag, ambalat frumos și nedăruit.

Dacă îți vine greu să primești manifestările de dragoste ale celorlalți, poate vei dori să iei în considerare faptul că această dificultate a ta e de multe ori trăită de către ceilalți ca o respingere a ființei lor.

Iar dacă, dimpotrivă, dragostea este pentru tine o trăsătură pozitivă de top (signature strength), felicitări! Ești o persoană mai norocoasă decât crezi și sigur mai rară decât îți imaginezi!

Atât, pentru astăzi ajunge! Să ai o zi activă (din punctul de vedere al dragostei)!

Sursa foto.