Am greşit…

Bună dimineaţa! Un alt exerciţiu nu foarte comod pe tema dreptăţii îţi propunem astăzi (ca să nu te plictiseşti parcurgând doar exerciţii simple precum cel de ieri).

Acest exerciţiu are legătură cu momentele acelea când greşeşti (te-am prevenit că nu e tocmai comod…). Cu momentele când faci o alegere care nu se dovedeşte foarte bună, când reacţionezi disproporţionat faţă de cineva, când susţii cu tărie un lucru, doar ca să afli apoi că nu era tocmai adevărat.

Bun, varianta simplă a acestui exerciţiu te invită să te monitorizezi timp de trei zile pentru a vedea de câte ori ţi se întâmplă o astfel de situaţie (dintre cele descrise mai sus). Notează la finalul fiecărei zile despre ce fel de situaţii a fost vorba şi cum ai reacţionat la ele.

Varianta complicată presupune să-ţi iei angajamentul ca cel puţin într-un caz (din cele de mai sus) să-ţi recunoşti greşeala şi să-ţi asumi consecinţele ei.

Dreptatea este făcută din aceste lucruri mici.

Atât, pentru asăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

P.S.: Şi dacă optezi doar pentru prima variantă, s-ar putea ca doar faptul că îţi propui să fii atent la comportamentul tău să scadă numărul situaţiilor care pot fi trecute la capitolul greşeli. Să mai spunem că acesta este un efect secundar aşteptat şi dorit?

Sursa foto.