Mă numesc Nicoleta Hriţcu, am 35 de ani şi sunt Moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei.
Puterea şi perseverenţa care mă ajută în mod permanent să merg înainte vin din şuturile pe care le-am primit pe parcurs. Pentru că este foarte important cum reacţionezi la ce ţi se întâmplă. De aici vine succesul sau opusul lui.
Se întâmplă lucruri bune şi rele tuturor, dar modul cum reacţionăm la ele, cum profităm de oportunităţi, cum luptăm pentru visele noastre, asta ne deosebeşte unii de ceilalţi, ne face unici.
Nimic nu este întâmplător, dar nu pentru că “ce ţi-e dat în frunte ţi-e pus!”, ci pentru că viaţa noastră este rezultatul deciziilor noastre şi al acţiunilor noastre zilnice.
Cum este să fii în papucii mei? Nu este uşor, dar este tare frumos.
De ce m-am gandit să mă aventurez în jungla afacerilor? Pentru că pentru mine nu exista alternativă. Aveam 30 de ani, eram căsătorită şi aveam doi copii mititei, iar de carieră nici nu putea fi vorba. CV-ul meu era extrem de neomogen: absolventă a Facultăţii de Teatru la Iaşi în 2005, actriță timp de 3 ani, apoi absolventă a Facultăţii de Economie și Administrarea Afacerilor- Marketing, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 2008, câteva joburi unde nu performasem într-un mod deosebit. În 2012 aveam în bilanţ o concediere şi trei demisii.
Pile nu aveam şi, chiar dacă aş fi avut, ieşea din discuţie folosirea lor, pentru că eu conştientizam că trebuie să-mi cam fac rostul pe lumea asta singură. În acelaşi timp, colegii mei aveau deja poziţii bune, cu performanţe şi multe laude. Eu eram entry level de 6 ani. La întrebarea „Ce mai faci?” răspunsul meu era, cu o doză de autoironie, „cresc copii!”
Ideea de a face plăcinte nu mi-a venit din senin, ci se cocea încă de prin 2006. Eu, fiind din Moldova, ştiam ce-i bun, iar piaţa avea goluri în ofertare. Aveam poftă uneori de ceva dulce şi-mi cumpăram din oraş, de la cofetării, dar de cele mai multe ori erau excesiv de aromate cu rom, iar cremele aveau gust artificial. Şi tot mă întrebam de ce nu au prăjiturile gust ca acasă. Simplu: pentru că nu le făceau cu ingrediente ca acasă.
Şi ideea asta se tot cocea, până prin 2012, când s-a copt aşa de bine încât în doar câteva luni am înfiinţat şi firma şi am obţinut şi finanţarea pentru a începe afacerea.
Dar niciodată eu n-am fost singură în toată povestea asta. Am o familie extraordinară. Mama m-a sprijint de la bun început, apoi sora mea și soțul meu mi s-au alăturat şi acum avem o afacere de familie.
Recunosc că există business-uri cu idei geniale, care generează nişte poveşti uimitoare de succes, dar ele sunt puţine. În celelalte cazuri – unde mă includ şi pe mine cu Cuptorul Moldovencei – este vorba de efort, entuziasm, curaj, pasiune şi nu în ultimul rând grijă faţă de consumator. Ideea mea de business aşa a pornit – din dorinţa de a oferi o prăjitură de casă şi o plăcintă moldovenească bună, oricărui doritor: fără margarină şi fără premixuri.
Încă am multe de făcut ca să mă pot considera un om de succes, dar pe undeva simt că sunt pe drumul cel bun. O concluzie la povestea mea ar putea fi motto-ul meu: „Fapte, nu vorbe!”
Cu toţii ne dorim o ţară ca afară, atunci hai să o facem împreună. Să devenim mai buni, mai corecţi, mai performanţi şi mai generoşi.
Şi absolut niciodată să nu uităm că faptele sunt bune şi munca e bună, dar, din când în când, să furam câte o clipă de răgaz şi să ne aşezăm pe o laiţă, pe o bancă în parc, sau acasă, la masă, să ne înconjurăm de cei pe care-i iubim, de cărți, de muzică, de tot ce-i frumos pe lumea asta şi să ne hrănim şi sufletele şi mintea. Pentru că asta înseamnă să fii fericit şi protejat, înseamnă să ai pomul tău de Crăciun.
Mai multe despre evenimentul „La ceai cu un profesionist” puteți găsi aici.
Înscrie-te și tu la eveniment accesând linkul: bit.ly/CeaiCuProfesionisti2
Nu uita să dai Like, Love and Share și paginii noastre de facebook unde te așteptăm cu nenumărate alte oportunități de dezvoltare personală și carieră: facebook.com/DSSAdinUAIC
Sunt ieșean, am urmat cursurile Liceului „Costache Negruzzi” și ale Facultății de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Am ales cariera didactică urmând tradiția familiei. Sunt profesor de fizică de 38 de ani la Liceul Energetic, azi Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Am contribuit la inițierea Concursului de fizică „Ștefan Procopiu” al elevilor români de pretutindeni și a Sesiunii de comunicări științifice ale profesorilor de științe „Dragomir Hurmuzescu”. Am fost printre inițiatorii reactivării Societății profesorilor de științe din Iași. Am publicat o carte despre lucrul în laboratorul de fizică și multe lucrări diverse de fizică.
Fizica (nu disciplină de studiu, ci știință) am descoperit-o foarte târziu, mai exact în liceu, chiar în ultimul an, când trebuia să decid ce facultate să urmez. După absolvirea unui liceu de profil economic, mi-am reorientat radical drumul spre fizică, din dorința de a face ceva diferit față de colegii mei de atunci. Și ce altceva în loc de economie poți să faci, dacă nu fizică? Am intrat într-o lume necunoscută, dar aceasta a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în decursul trecerii mele pe sub soare. Această lume a început treptat treptat să își arate oportunitățile, curiozitățile și provocările, a început să își deschidă ușile și să mă primescă în tainele sale. Am fost motivată și determinată să muncesc și să îmi doresc din ce în ce mai mult să excelez în ceea ce fac, lucru pentru care am reușit să merg în trei stagii de practică (cercetare) în Franța, având rezultat publicarea unor articole de specialitate în reviste naționale, cât și participarea la conferințe internaționale. Altă dorință a fost să ajut, devenit astfel profesorul de fizică și chimie al unor copilași dornici să descopere fiecare fenomen cu care ei se întâlnesc chiar și atunci când merg la joacă și creativi în a adresa cele mai inimaginabile probleme.