Poveste. De Bogdan COJOCARIU

Mi-a plăcut muzica de mic copil, aveam vreo 3 sau 4 ani. Nu toată muzica, doar cea cultă, în special Bach, restul nu prea mă atrăgea. Asta poate pentru că părinții mei erau profesori de muzică și, când m-am născut, aveam un pian în casă la care, fără să știu, cântam tot ce-mi venea în minte. Când am mai prins la minte, am înțeles că exista muzică bună și altceva…, indiferent de gen, de loc sau de timp.

Important în viață este să te regăsești pe tine, să te apropii de cea mai bună variantă a ta prin ceea ce faci, și, dacă ai cui, să comunici ceea ce crezi că merită să fie spus.

Întreaga poveste o puteți „citi” dacă veniți să ne cunoaștem la Biblioteca Vie!

Mai multe despre ediția a XIX-a a Bibliotecii Vii puteți citi aici.

Formular de înscriere la Biblioteca Vie, ediția a XIX-a
  •   Bogdan COJOCARIU - Lector univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu”
      Camelia RADU - Educatoare la Liceul Teoretic Special Vasile Pavelcu și membru ANPEDA
      Cristi BÂRLĂDEANU - Managing Partner la NON
      Cristina SOOS - L&D Specialist, Xerox
  •   16.00-16.30 - Moment Corala „Universitas”
      16.30-17.00 - Moment organizatoric
      17.00-17.15 - Deschiderea evenimentului
      17.15-17.45 - „Citirea cărților”
      17.45-18.15 - „Citirea cărților”
      18.15-18.45 - „Citirea cărților”
  •   www.cariera.uaic.ro
      www.360.uaic.ro
      Facebook UAIC
      Facebook DSSA
      Prieteni
      Altă sursă

Poveste. De Cristina SOOS

Combinații de toate… luate în aceeași direcție

Primul capitol al carierei mele l-am scris în ONG: 2 ani în care am învățat că pentru a schimba ceva în sistem (Protecția Copilului era atunci), este important ca mai întâi să-i înțelegi mecanismele, să nu te lași furat de sentimentul de revoltă și să fii neobosit în ACȚIUNE!

În al doilea capitol am încercat o altă „priză”. Am înțeles că pentru a schimba sistemul nu e suficient să fii determinat. Ai nevoie de instrumente financiare, de o mai bună ințelegere a „mersului banilor”, de unde vin, cine-i are și mai ales, cum să-i am eu așa încât să am LIBERTATEA de a acționa. Așa am devenit antreprenor, organizare a minții pe care nu am pierdut-o niciodată.

La ce mi-au folosit cei 5 ani de experiență în sistemul de educație din capitolul 3 și cum am ajuns 12 ani mai târziu să mă înrolez în viața de corporație din capitolul 4?
Acestea sunt întrebări la care te invit să gasești răspunsul direct în carte.

Există doar un cuvânt cheie care iți va servi pentru a o citi: CURIOZITATE.

Înscrie-te și tu la eveniment!

Mai multe despre ediția a XIX-a a Bibliotecii Vii puteți citi aici.

Formular de înscriere la Biblioteca Vie, ediția a XIX-a
  •   Bogdan COJOCARIU - Lector univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu”
      Camelia RADU - Educatoare la Liceul Teoretic Special Vasile Pavelcu și membru ANPEDA
      Cristi BÂRLĂDEANU - Managing Partner la NON
      Cristina SOOS - L&D Specialist, Xerox
  •   16.00-16.30 - Moment Corala „Universitas”
      16.30-17.00 - Moment organizatoric
      17.00-17.15 - Deschiderea evenimentului
      17.15-17.45 - „Citirea cărților”
      17.45-18.15 - „Citirea cărților”
      18.15-18.45 - „Citirea cărților”
  •   www.cariera.uaic.ro
      www.360.uaic.ro
      Facebook UAIC
      Facebook DSSA
      Prieteni
      Altă sursă

Poveste. De Cristi BÂRLĂDEANU

Mi-a plăcut dintotdeauna să construiesc. De la cazemate și castele de nisip la proiecte, echipe, organizații și relații umane. Și nu doar din fascinația unei foi goale și a începutului, ci din convingerea că se poate mereu face ceva acolo unde cei mai mulți cred că nu se poate întâmpla nimic. Într-o lume fascinată de rezultatul absolut, mi-a fost aproape mai mereu să evaluez delta; diferența făcută între ce era și ce ai reușit să faci, fără iluzia a ce-ar fi putut fi sau mâhnirea că nu e destul.

N-am văzut antreprenoriatul neapărat prin prisma businessului, cât mai mult prin inițiativă și ambiție. Deși mi-am deschis prima firmă din liceu și am continuat să fac asta mai multe vieți după, nu sunt un apostol al religiei antreprenoriatului. Mi-aș dori să văd cât mai mult curaj în a încerca pentru cât mai mulți, e adevărat, însă nu mi-au plăcut niciodată discursurile motivaționale care nu includ riscul, munca și eșecul.

Cred mult în învățare, în nevoia de a ști și dorința de a experimenta. Oricât nu mi-ar plăcea rețetele, mi se pare esențial să afli cumva care sunt ingredientele și ce ai putea face cu ele. Inclusiv în educația formală, la care ne-am obișnuit mai mult să-i vedem insuficiența și neajunsurile decât beneficiile.

Mi-e greu să mă gândesc cum ar arăta orice fel de rezultat pozitiv fără a ține cont de oamenii pe care îi ai în jur. Una dintre cele mai neîntemeiate frici e cea de a discuta, fie și în contradictoriu câteodată, de a cere sfaturi, de a cere și oferi ajutor. De cele mai multe ori sunt lângă noi răspunsuri la întrebări pe care nici nu ni le-am pus încă.

Înscrie-te și tu la eveniment ca să ne cunoaștem!

Cristi BÂRLĂDEANU – Managing Partner la NON

Mai multe despre ediția a XIX-a a Bibliotecii Vii puteți citi aici.

Formular de înscriere la Biblioteca Vie, ediția a XIX-a
  •   Bogdan COJOCARIU - Lector univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu”
      Camelia RADU - Educatoare la Liceul Teoretic Special Vasile Pavelcu și membru ANPEDA
      Cristi BÂRLĂDEANU - Managing Partner la NON
      Cristina SOOS - L&D Specialist, Xerox
  •   16.00-16.30 - Moment Corala „Universitas”
      16.30-17.00 - Moment organizatoric
      17.00-17.15 - Deschiderea evenimentului
      17.15-17.45 - „Citirea cărților”
      17.45-18.15 - „Citirea cărților”
      18.15-18.45 - „Citirea cărților”
  •   www.cariera.uaic.ro
      www.360.uaic.ro
      Facebook UAIC
      Facebook DSSA
      Prieteni
      Altă sursă

Poveste. De Camelia RADU

Mă numesc Camelia Radu și sunt educatoare din 2003 la grupa de copii cu deficiențe de auz de la Liceul Teoretic Special „V. Pavelcu”, Iași. Am intrat în comunitatea surzilor din întâmplare, dar am rămas cu drag și am ajuns să fac cu pasiune o muncă extrem de frumoasă și de provocatoare. Alegerile făcute în timp m-au adus tot mai aproape de copiii cu deficiență de auz, iar azi știu sigur că dacă nu se întâmpla să fiu repartizată aici s-ar fi întâmplat altfel, dar tot în lumea surzilor aș fi ajuns. Nu îmi pot imagina altfel.

Lucrez cu copii de la 3 la 6-7 ani, fie ei cu implant cohlear sau cu proteză auditivă și încerc să adaptez o programă greoaie la nevoile atât de diferite ale fiecărui copil cu deficiență de auz din grupa mea. Pornesc în lumea cuvintelor cu cei cu implant cohlear, încerc însă să respect și nevoia de exprimare în limba maternă – limbajul mimico-gestual – a copiilor din familiile de surzi. Cred însă cu tărie în integrarea fiecărui copil în mediul educațional cel mai potrivit lui și, ca membru al Asociației Naționale a Profesorilor pentru Elevi cu Deficiențe de Auz (ANPEDA) derulez mai multe proiecte naționale și internaționale cu ajutorul cărora încercăm să facem schimbările în bine atât de necesare copiilor cu deficiență de auz din Iași. Sunt în continuă căutare de mai bine pentru ei, caut în țările în care merg prin proiecte idei de îmbunătățire ca să putem oferi, noi, ca școală, cât mai mulți adulți surzi funcționali, independenți, mândri de cultura lor, integrați social și profesional. Am urmat formările clasice trecând prin toate gradele didactice, dar și multe formări specifice pentru intervenția educațională adaptată copiilor cu care lucrez, în momentul de față urmând programul de master Diagnoză și Intervenție la Persoanele cu Cerințe Speciale.

Împreună cu ceilalți colegii profesori din școală derulăm o multitudine de proiecte având aceleași scopuri ca și ale asociației: de îmbunătățire a vieții persoanelor cu deficiență de auz, cel mai recent având ca produs final un atelier de olărit înființat în școală cu sprijinul Asociației Ascultă Viața Sibiu, unde lucrăm cu drag împreună: de la cei mai mici de la grădiniță până la clasele de liceu.

Acum trei ani și jumătate a apărut veriga lipsă din viața mea, băiețelul meu Luca, care m-a ajutat să cresc ca om dar și ca profesor. El mi-a schimbat și modul în care mă raportez la copiii cu care lucrez și împreună cu el am învățat să respect ritmul și nevoile fiecărui copil în parte într-un mod în care nu știam să o fac înainte.

Cred cu tărie în incluziune, deși știu că se face greu în România în ciuda faptului că la nivel teoretic este recunoscută necesitatea ei. Nici nenumăratele proiecte și programe care vizează incluziunea nu au adus o schimbare majoră la nivelul mentalității românești care acceptă cu greu faptul că avem nevoie de o societate construită în așa fel încât fiecare individ să își poată găsi locul potrivit în loc să încercăm să schilodim orice persoană „altfel” până se încadrează în niște tipare rigide.

Vă aștept cu mult drag și mai multe detalii la Biblioteca Vie!

Mai multe despre ediția a XIX-a a Bibliotecii Vii puteți citi aici.

Poveste. De Pușa DARIE

Eu am ştiut dintotdeauna că o să fiu artistă. Pe timpul copilăriei mele, actoria nu era văzută ca o meserie serioasă. Era bine să mă fi făcut medic, profesor, avocat, învăţătoare, dar nu destrăbălarea asta. Auzi, să te faci artistă! Dar eu eram absolut convinsă că venim cu o menire, cu o misiune pe pământul acesta.

La întrebarea aceea simplă, „Ce vrei tu să te faci, când o să fii mare?” eu spuneam acelaşi lucru de fiecare dată. În şcoala generală, abia aşteptam să ajung acasă, să-mi iau cordonul de la uniformă, să-l leg de o vază, să-mi fac microfon. Când veneau vacanţele şi plecam cu trenul la bunici la Bârlad, cântam în vagoane pentru oameni. Deschideam uşa la compartimente şi întrebam: „Bună seara! Nu vă supăraţi, vreţi să vă cânt?”. Când oamenii ziceau „da, măi fetiţă”, cântam muzică uşoară sau populară cu mişcare scenică cu tot, de răsuna întreg vagonul, şi chiar dacă aveam şapte-opt ani, primeam bani pentru asta.

Pentru că îmi doream să fac teatru, dar nu aveam bani să mă înscriu la facultate, am plecat să joc la Turda, apoi la Petroşani şi mai târziu am ajuns la Bucureşti. Acolo m-a îndrăgit tare o doamnă de la RomâniaFilm şi cu ajutorul ei am ajuns să pun vocile la filme, iar mai apoi să câştig un rol mic în „O lumină la etajul zece”, în regia Malvinei Urşianu. Acolo am lucrat alături de Gheorghe Dinică şi Irina Petrescu şi am văzut ce înseamnă un om de o valoare reală. M-am uitat la ei şi am zis: aşa vreau să fiu!

Acum sunt angajata Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași, dar am jucat şi pe scene mici, la Godot sau în alte cluburi din Bucureşti. De prin 2006 am început să joc pe astfel de scene, am vrut să mă provoc eu pe mine prin teatrul de club, care pe atunci era la început la noi în ţară. Primul spectacol pe care l-am avut în club a fost de teatru-dans. Sigur că am avut o spaimă incredibilă, pentru că pe o scena de teatru ai în spate o mică industrie, un regizor, un tehnic, se face un costum, un decor. Responsabilitatea ta e să joci. În club e altceva. Tu faci tot. La început eu rupeam bilete la ușă, eu puneam muzică, eu făceam costumele, regia, tot. A fost greu şi extraordinar.

Toată viaţa am crezut în teatru, l-am iubit şi nu l-am trădat niciodată. Este una din meseriile în care poţi dărui mult, mult. Este minunat că în ultimii ani, sălile de teatru sunt pline, este minunat să lucrezi pe scenă în echipă. E foarte important ca o echipă să se sudeze din prima, să poată comunica, să se bucure de lucru, atât cât are fiecare, mai puțin, mai mult. În  filmele Undeva la Palilula, Poziția copilului sau Domnișoara Christina am avut noroc să nimeresc în echipe minunate.

Sunt un om care a luptat pentru meserie şi pentru public. Faptul că te opreşte cineva pe stradă şi-ţi spune: „Mare bucurie îmi aduceţi de ani de zile!” mă face atât de fericită! Eu de-aia am venit, aia-i misia mea!