Poveste. De Mădălina SCORUȘ

Mă numesc Mădălina și pregătesc copiii/adolescenții/adulții în vederea susținerii examenelor Cambridge. Mă numesc Mădălina și coordonez o echipă de 6 profesori în cadrul Centrului Lingvistic Twinkle Star. Mă numesc Mădălina și sunt Cambridge Speaking Examiner. Dar nu asta e cel mai important. Mai important este drumul pe care l-am parcurs până aici, de la a fi studentă în anul I la Asistență Socială la a face masterul de Psihologie Educațională și Consiliere la UAIC și apoi la a absolvi cu brio cursul CELTA, în urma căruia pot preda engleza oriunde în lume.

Întotdeauna am fost convinsă că pot face tot ce-mi pun în minte, că pot urca pe orice munte sau că pot obține o bursă pentru un curs de perfecționare în străinătate. Totul e să perseverezi, să ai antenele întinse să nu ratezi nicio oportunitate care apare și să muncești într-una, cu dăruire și seriozitate.

Încă de la începutul facultății am știut că vreau să îi ajut pe ceilalți, să fac lumea un pic mai bună. Nu știam însă care va fi exact domeniul unde îmi va plăcea să lucrez, așa că am făcut voluntariat peste tot: Bethany, Salvați Copiii, ARAS, CIPO, unde am lucrat cu copii și tineri în mod direct, dar și în echipe, gândind și implementând proiecte pentru aceștia. Am încercat să merg la toate trainingurile posibile: așa am ajuns să fac la rândul meu TOT-ul (training of trainers) și să susțin mai departe traininguri pentru studenți. Unele cursuri de formare au fost în limba engleză – astfel am început să o iubesc și să îmi placă să o predau mai departe. Am profitat de anii de studenție, când nu aveam bani, dar nici nevoie de ei, să capăt experiență în cât mai multe domenii și să mă formez -să am cât mai mulți ași în mânecă la final. Am avut și norocul să întâlnesc oameni minunați, profesori, mentori, care să mă ghideze și să îmi ofere suport moral.

A fost o vreme în care obiectivul „intangibil” era să devin examinator Cambridge; citeam și reciteam lista lungă de condiții pe care trebuie să le îndeplinești să fii acceptat. Apoi am început ușor, punând în fiecare zi câte o piatră la temelie. Ideea e că timpul trece oricum: și dacă faci ceva și dacă nu faci nimic, doar că dacă faci câte puțin, constant, ai șanse să ajungi acolo unde ți-ai dorit!

Te aștept la eveniment să povestim despre drum, despre cum poți să fii, să faci și să devii tot ce-ți pui în minte, pentru că până la urmă orice este posibil!

Mai multe despre evenimentul „La ceai cu un profesionist” puteți găsi aici.

Înscrie-te și tu la eveniment accesând linkul: bit.ly/CeaiCuProfesionisti6

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *