Poveste. De Camelia RADU

Mă numesc Camelia Radu și sunt educatoare din 2003 la grupa de copii cu deficiențe de auz de la Liceul Teoretic Special „V. Pavelcu”, Iași. Am intrat în comunitatea surzilor din întâmplare, dar am rămas cu drag și am ajuns să fac cu pasiune o muncă extrem de frumoasă și de provocatoare. Alegerile făcute în timp m-au adus tot mai aproape de copiii cu deficiență de auz, iar azi știu sigur că dacă nu se întâmpla să fiu repartizată aici s-ar fi întâmplat altfel, dar tot în lumea surzilor aș fi ajuns. Nu îmi pot imagina altfel.

Lucrez cu copii de la 3 la 6-7 ani, fie ei cu implant cohlear sau cu proteză auditivă și încerc să adaptez o programă greoaie la nevoile atât de diferite ale fiecărui copil cu deficiență de auz din grupa mea. Pornesc în lumea cuvintelor cu cei cu implant cohlear, încerc însă să respect și nevoia de exprimare în limba maternă – limbajul mimico-gestual – a copiilor din familiile de surzi. Cred însă cu tărie în integrarea fiecărui copil în mediul educațional cel mai potrivit lui și, ca membru al Asociației Naționale a Profesorilor pentru Elevi cu Deficiențe de Auz (ANPEDA) derulez mai multe proiecte naționale și internaționale cu ajutorul cărora încercăm să facem schimbările în bine atât de necesare copiilor cu deficiență de auz din Iași. Sunt în continuă căutare de mai bine pentru ei, caut în țările în care merg prin proiecte idei de îmbunătățire ca să putem oferi, noi, ca școală, cât mai mulți adulți surzi funcționali, independenți, mândri de cultura lor, integrați social și profesional. Am urmat formările clasice trecând prin toate gradele didactice, dar și multe formări specifice pentru intervenția educațională adaptată copiilor cu care lucrez, în momentul de față urmând programul de master Diagnoză și Intervenție la Persoanele cu Cerințe Speciale.

Împreună cu ceilalți colegii profesori din școală derulăm o multitudine de proiecte având aceleași scopuri ca și ale asociației: de îmbunătățire a vieții persoanelor cu deficiență de auz, cel mai recent având ca produs final un atelier de olărit înființat în școală cu sprijinul Asociației Ascultă Viața Sibiu, unde lucrăm cu drag împreună: de la cei mai mici de la grădiniță până la clasele de liceu.

Acum trei ani și jumătate a apărut veriga lipsă din viața mea, băiețelul meu Luca, care m-a ajutat să cresc ca om dar și ca profesor. El mi-a schimbat și modul în care mă raportez la copiii cu care lucrez și împreună cu el am învățat să respect ritmul și nevoile fiecărui copil în parte într-un mod în care nu știam să o fac înainte.

Cred cu tărie în incluziune, deși știu că se face greu în România în ciuda faptului că la nivel teoretic este recunoscută necesitatea ei. Nici nenumăratele proiecte și programe care vizează incluziunea nu au adus o schimbare majoră la nivelul mentalității românești care acceptă cu greu faptul că avem nevoie de o societate construită în așa fel încât fiecare individ să își poată găsi locul potrivit în loc să încercăm să schilodim orice persoană „altfel” până se încadrează în niște tipare rigide.

Vă aștept cu mult drag și mai multe detalii la Biblioteca Vie!

Mai multe despre ediția a XIX-a a Bibliotecii Vii puteți citi aici.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *