Înscrie-te la Biblioteca Vie, Ediția a XII-a!

Dacă eşti un student interesat de evenimente de carieră, Echipa CIPO te invită miercuri14 ianuarie 2015, la o întâlnire de tip Biblioteca Vie, pentru a ”citi” un profesionist.

Evenimentul va începe la ora 17.00 și se va desfăşura la Librăria Orest Tafrali, situată în Corpul A al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. (În cazul în care nu cunoşti locaţia, ţi-am pregătit o hartă ajutătoare la finalul articolului.)

Biblioteca Vie este asemenea unei biblioteci obişnuite, din care cititorii interesaţi împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp (30 minute), le citesc şi le returnează bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesaţi. Sunt două diferenţe majore însă: cărţile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea.

Proiectele derulate de CIPO în ultimii ani au scos în evidenţă atât nevoia studenţilor de a intra în contact cu specialişti din diferite domenii de activitate, de a le cunoaşte poveştile de succes, cât şi dorinţa foştilor studenţi ai Universităţii de a dărui din experienţa lor, într-un cadru mai puţin formal. Așadar, evenimentul Biblioteca Vie – “Citeşte“ un profesionist facilitează întâlnirea studenților cu profesioniști din domeniile lor de studiu printr-o metodă specifică educației nonformale.

“Cărţile” (poveștile acestora pot fi citite accesând link-urile atașate numelor de mai jos) de la această ediţie sunt:

 

Anca Doina Hreamătă – Director Grup Retail – BCR Iași.

Ionuț Topală – Fizician și Coordonator național al evenimentului Noaptea Europeană a Cercetătorilor.

Marius Rață – Manager al companiei Duk-Tech, Iași.

 

Pentru a participa la acest eveniment, te rugăm să completezi formularul de înscriere de mai jos. Selecția participanților se va face pe baza răspunsurilor oferite. Astfel, dacă ai fost acceptat, vei fi contactat telefonic pentru confirmarea înscrierii.*

 

Aşa ajungi la Librăria Orest Tafrali.

 Așa ajungi la Librăria Orest Tafrali.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *