Poveste. De Daniel Buleu

Sunt absolvent de Automatică și Calculatoare, promoția 1992. În primii doi ani n-am fost un student foarte conștiincios (n-am înțeles nici acum la ce folosește unui student de AC să învețe un an de zile despre sudură și furnale), dar începând cu anul 3 și cu examenele „cu toate cursurile pe bancă” facultatea a început să-mi placă din ce în ce mai mult. Am învățat multe lucruri teoretice, mi-am format gândirea de „inginer”.

Primul job: după un interviu de 10 minute (cu managerul companiei) în care se pare că am făcut impresie bună, am acceptat un job de administrator de sistem și un salariu care reprezenta aproximativ dublul chiriei pe care o plăteam pentru un apartament cu o cameră în Alexandru. Am învățat să fac (de data asta practic) multe lucruri – am fost (din câte știu) prima persoană din Iași care a reparat o imprimantă laser, am realizat prima rețea din acea instituție folosind cablu coaxial TV ca sa-l conving pe șeful meu de beneficiile legării în rețea a calculatoarelor… și alte inginerii :) .

În perioada 1993-2002 am lucrat în Fundația Soros ca și Coordonator Proiecte IT&C (cele mai importante fiind dotarea cu computere a zeci de școli și licee și conectarea lor la Internet) și ca director al biroului local al Centrului de Computere și Comunicatii (CCC) – care mai târziu a devenit DNT (Dynamic Network Technologies) și a avut un impact major în răspândirea Internetului în România.

După preluarea DNT de către Astral (care mai târziu a fost cumpărat de UPC) mi-a plăcut să experimentez câteva joburi de management în domeniul distribuției de echipamente, serviciilor IT pentru companii și un job de consultant IT și project management într-o mare companie de cercetare de piață online, atât în Iași cât și în București.

Începând cu 2005 am coordonat centrele de dezvoltare software din România a unor mari companii – 1&1 Internet (în București), Webfusion și Embarcadero Technologies (în Iași).

Am fost norocos să am joburi interesante, care mi-au plăcut, mi-au oferit multe satisfacții și m-au provocat să cresc profesional. Am învățat câte ceva din fiecare din ele, multe dintre ele mi-au oferit ocazia să „make a difference” – și sper să fie la fel și pe viitor.

În prezent conduc Embarcadero Technologies România – cel mai mare centru de R&D al companiei americane Embarcadero Technologies Inc, o companie fondată în 1993. Embarcadero oferă de peste 17 ani unelte software cross-platform pentru managementul bazelor de date  (începând de la faza de proiectare până la maintenanță și performance monitoring & tuning) și medii de dezvoltare (multe din ele intrate în portofoliu dupa achiziția Borland/Codegear în 2008). Chiar dacă este o companie „veche”, Embarcadero continuă să inoveze – după un efort de peste doi ani am lansat în urmă cu doar câteva luni Appwave – o soluție complexă de management al aplicațiilor software destinată în special organizațiilor de mari dimensiuni.

Lucrând în Borland Turbo Pascal și C++ Builder 1.0 în timpul facultății, nu mi-am închipuit că voi ajunge sa conduc aproximativ 2/3 din departamentul de R&D al Embarcadero „doar” 20 ani mai târziu :) .

Produsele Embarcadero (și aș menționa doar o parte din ele – RAD Studio, DBArtisan, Delphi, ER/Studio, Appwave, Change Manager, DB Optimizer) sunt utilizate de peste 3 milioane de utilizatori în companii și organizații din întreaga lume. Suntem prezenți cu birouri comerciale în 29 de țări deservind peste 97% din cele mai mari 2000 de companii.

Centrul din România a fost înființat în Decembrie 2006 și are acum o echipă de aproape 150 de persoane – developeri, specialiști QA, technical writeri, translatori. Mai multe informații despre Embarcadero și produsele sale pot fi găsite la www.embarcadero.com.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *