Atelier XI: Noțiuni introductive în management organizațional

Ora 10.00 – Atelier XI: Noțiuni introductive în management organizațional

Moderator: Maricica Cucireve – Președinte Asociația VOICE

Salut! Numele meu este Maricica Cucireve dar îmi place să mi se spună Mari. Experienţa profesională pe care am acumulat-o în cadrul diverselor instituţii publice dar şi ONG-uri m-a învăţat că niciodată nu te opreşti din învăţat. Dintre variatele posturi pe care le-am avut,cel de formator îmi este cel mai drag mai ales atunci când se aplică pe domenii precum managementul proiectelor sau management organizaţional. “Copilul meu”, Asociaţia VOICE, este cel care mi-a oferit prilejul de a afla care sunt bucuriile lucrului într-o echipă frumoasă dar şi dificultăţile pe care le poţi experimenta atunci când îţi porneşti activitatea într-un ONG.

Descriere atelier: Pentru liderii de organizaţii de tineret sau pentru persoanele aflate într-o poziţie de conducere în cadrul unei organizaţii de tineret, vă aşteptăm la o scurtă incursiune în managementul organizaţional. Pornind de la analiza SWOT a organizaţiei dumneavoastră, veţi identifica tipul de ierarhie al organizaţiei, veţi cunoaşte şi apoi veţi alege modelul decizional pe care îl consideraţi potrivit mediului din care veniţi şi, nu în ultimul rând, veţi creiona planul de dezvoltare a asociaţiei. Toate acestea pentru a vă dezvolta o cultură organizaţională specifică şi pentru a vă facilita promovarea în mediul extern.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *