Poveste. De Raluca Aftene

Sunt cea mai norocoasă fată din lume. Din multe motive. Unul este că îmi iubesc profesia, iar ăsta e mare lucru! Când unii oameni pornesc spre birou, eu pornesc spre o poveste, cu echipa alături. “Mergem în nordul Bucovinei la Ulma, să aflăm istoria huțulilor!”, “Am aflat că într-un sat din Bacău este mormântul ofițerului cu care Regina Maria a trăit o poveste de dragoste în timpul războiului”, “Hai în Vrancea, să spunem povestea podgoriilor”. În patru ani de televiziune, am ascultat și am spus mai departe multe astfel de povești. În căutarea lor, am făcut sute de kilometri printr-o Moldovă când prăfuită, când strălucitoare, într-o neostenită căutare a subiectului, a personajului, a cadrului perfect!

Am filmat zeci de casete și tot atâtea zeci de ore am stat neclintită în cabina de montaj, negociind asiduu cu editorul de montaj – hai să mai stăm o oră două peste program, să iasă reportajul fără cusur! Le-am strâns pe toate în arhivă, am luat premii cu ele, am adus bucurie acelor telespectatori care au avut disponibiliatea ca din “pachetul” livrat de televizor, dintre cancanuri și bâlciuri, să se oprească la un reportaj despre normalitate, despre oameni adevărați, la un produs jurnalistic curat. Nu sunt mulți aceia, dar sunt cei care contează!

Pentru o vreme am renunțat să mai spun povești telespectatorilor, înlocuindu-le cu poveștile pentru fiica mea Rebeca. Jobul de mamă e la fel de incitant ca cel de jurnalist. Dar încă mi-e dor să mă trezesc dimineața la cinci să prindem pe cameră răsăritul!

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *