Poveste. De Liliana Minea

Cred că orice om se naşte pe pământ cu un scop, iar menirea de a-i învăţa pe alţii este predestinată. Se spune că dascălii nu au apărut întâmplător în această lume. Dumnezeu i-a trimis pe pământ pentru a împărţi Lumina şi Căldura prin ceea ce au la îndemână – Minte şi Suflet.

Nu îmi aduc aminte, copil fiind, să-mi fi dorit să devin altceva decât ceea ceea sunt, adică un ciocănitor la porțile pline de sensibilitate ale sufletelor copiilor, deci mă consider un om norocos și fericit. Fericirea vine odată cu pașii pe care îi faci când pătrunzi, ușor, ușor pe această poartă.

Pot spune că am ales să fiu dascăl fiindcă mă simt foarte bine lângă elevi care devin, la fiecare început de an şcolar, copiii mei. De la ei îmi iau zilnic energia, datorită lor reuşesc să-mi păstrez sufletul de copil, pe care le pun apoi, fără rezerve, la dispoziția lor. De la ei am învățat să cred în vorbe bune, în vise şi chiar în minuni…una dintre acestea fiind Școala și Grădinița Junior, locul în care mă simt, cu adevărat, ca într-o mare familie. Au trecut 10 ani de juniorat, 10 ani plini de satisfacții și împliniri, plini de suișuri și coborâșuri, plini de veselie dar și de lacrimi…lacrimi care apar pe obrazul meu atunci cand trebuie să mă despart de câte o generație care își ia zborul spre alte zări.

Parcursul meu profesional…îl compar cu o călătorie, o călătorie cu cinci destinații interesante, inclusiv în mediul rural, de unde am învățat foarte multe lucruri, de unde am ,,furat” ,de unde  am rămas cu amintiri frumoase, cu prieteni dragi.

Pentru toate acestea trebuie să fiu recunoscătoare destinului, așa cum îi sunt pentru familia mea, părinții mei, un model de hărnicie, bun simț și ambiție, soțul meu, extrem de implicat și atent la nevoile și dorințele noastre, fiul meu, un ghiduș simpatic, mereu pus pe șotii. Îmi doresc cât mai multe pagini în ,,cartea vie” pline cu experiențe frumoase, bune de povestit…

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *