Poveste. De Diana Păiuş

Cred că fiecare început al unui profesionist conţine o avalanşă de speranţe, asteptări, frustrări, împliniri, dezamăgiri şi entuziasm. De fapt, cred că acesta din urmă, entuziasmul, este cel care ne îndeamnă să visăm, ne împinge să acţionăm şi ne ridică atunci când cădem. Eu sunt unul dintre norocoşii la poarta cărora s-a oprit o doză mare de entuziasm, însoţit fiind de câţiva amici la fel de necesari în viaţa mea de tânăr profesionist: o bucăţică de ambiţie şi o bucată şi mai mare de perseverenţă.

Acum 8 ani, când mi-am început studiile în domeniul comunicării şi al relaţiilor publice, nu aş fi crezut că voi găsi atât de multe resurse în mine pentru a putea “sări” din dealul Copoului până în celălalt capăt al oraşului în fiecare zi, în mai puţin de 15 minute, pentru a ajunge de la şcoală la birou, de la birou la şcoală. Opt ani a durat această infuzie de cursuri, seminarii, evenimente, traininguri, deplasări, licenţă, promovare, voluntari, parteneri, companii, PR, fundraising, dizertaţie, din nou promovare, management, stres, grabă, proiecte, bani, oameni, copii, fericire. Ameţitor, nu? Şi pentru mine. Am gustat din toate aceste ingrediente şi cele mai multe zile au trecut cu viteza luminii, cu o agendă plină de însemnări, mâzgâlituri şi încercuiri, dar de cele mai multe ori cu o satisfacţie imensă.

Ce va urma? După cum am ajuns să mă ştiu, alţi ani plini de entuziasm. Pentru că acolo mă întorc de fiecare dată după ce am dat “send” unui proiect, unei scrisori, unei idei. Şi tot de acolo încep.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *