Atelier VII: “Angajat sau antreprenor”

Contrar trend-ului general, a fi antreprenor nu e soluţia supremă de succes în viaţă. Unii oameni se simt mai bine în poziţia de angajat. Avantaje şi dezavantaje există pentru fiecare dintre cele două posibilităţi.

E cumva normal ca drumul nostru să înceapă din postura de angajat, să experimentăm, să învăţăm să ne dăm seama ce putem să facem, la ce suntem buni. Dacă suntem mulţumiţi, ne place şi postura de angajat răspunde nevoilor noastre, e cel mai probabil că nu vom căuta altceva.

Dacă sunt angajat, când îmi dau seama că mi se potriveşte mai bine postura de antreprenor? Iată 3 semne că ai putea să fii omul potrivit pentru a putea să te apuci de o afacere:

  • ai idei de dezvoltare/ îmbunătăţire a companiei/ organizaţiei /instituţiei în care lucrezi;
  • conduci o echipă şi o faci bine;
  • te descurci fără probleme dacă şeful nu îţi spune ce să faci;

Faptul că acum se promovează intens antreprenoriatul şi se dezvoltă competenţele antreprenoriale nu înseamnă că asta e soluţia pentru fiecare dintre noi.

Soluţia pentru succes cea mai potrivită pentru mine depinde de o serie de factori pe care numai eu îi ştiu. Doar eu ştiu dacă mă simt mai bine pe poziţie de execuţie sau pe poziţie de management, doar eu ştiu ce mă motivează şi mă mulţumeşte, doar eu ştiu care sunt obiectivele mele de viaţă.

Miercuri, 7 noiembrie 2012, ora 10:00, în Aula Magna ”Mihai Eminescu”, UAIC

 

 

sau accesează link-ul:

https://docs.google.com/spreadsheet/viewform?formkey=dFBQZE90YmtpM2dvYjYtREQtTXp4M0E6MA

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *