…deci mă abțin

Bună dimineața!

Spuneam în exercițiul de ieri dedicat autocontrolului că acesta se referă, pe de o parte, la puterea de a te abține de la a avea un anumit comportament și capacitatea de a avea, în schimb, un alt comportament conform cu scopurile tale pe termen lung și / sau cu anumite standarde – stabilite de către alții sau de către tine.

Exercițiul de astăzi (precum și cele din zilele următoare) au legătură cu această idee.

Așadar, pentru astăzi, ca exercițiu, te invităm să te analizezi și să faci o listă cu lucruri și comportamente de la care ți-ai dori să te abții. Asupra cărora ai vrea să ai mai mult autocontrol.

Pot fi orice comportamente, de la verificatul obsesiv al emailului sau telefonului (uneori chiar în timp ce vorbești cu altcineva) – până la statul prea mult la televizor, de la shoppingul excesiv (mai ales când vorbim de lucruri de care descoperim ulterior că nu avem nevoie) până la mâncatul de dulciuri sau de alimente nesănătoase.

După ce ai făcut lista, alege câteva comportamente (maxim 3) care consideri că te afectează cel mai mult. Vom reveni la ele în exercițiile din zilele următoare.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *