O zi (de azi) mai bună.

Bună dimineaţa! Am demarat ieri perioada dedicată penultimei dintre cele şase valori sau virtuţi studiate de către Psihologia Pozitivă, respectiv temperanţa.

În exerciţiul trecut te invitam să te gândeşti ce trăsături pozitive de caracter ar putea cuprinde această valoare. Începem exerciţiul de astăzi prin a face puţină lumină cu privire la acest aspect.

Astfel, cele patru puncte tari (sau trăsături pozitive de caracter) care fac parte din categoria mai mare a temperanţei sunt: iertarea, modestia, prudenţa şi autocontrolul.

Începem, desigur, cu prima dintre ele: iertarea.

Iertarea înseamnă să fii capabil să treci peste greşelile celorlalţi, fără ranchiună. Înseamnă să îi tratezi pe ceilaţi cu un minim respect şi cu omenie, chiar şi atunci când fac greşeli. Iertarea este despre a le acorda o şansă să îndrepte lucrurile faţă de tine.

Exerciţiul te astăzi te invită ca, ştiind toate acestea, să închizi ochii, să îţi iei un minut de gândire şi să găseşti câteva moduri în care iertarea ţi-ar putea face ziua de astăzi mai bună. Nu în care te-ar putea ajuta peste un an, în viitor, când vei “creşte mare”, ci în care ţi-ar putea face mai bună ziua de astăzi.

Notează apoi ideile pe hârtie / în documentul electronic în care lucrezi.

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *