11even 2012

Miercuri, 30 mai 2012, a avut loc a doua ediție a evenimentului 11even, la Centrul de Sprijinire şi Dezvoltare a Afacerilor IDEO. Unsprezece speakeri au vorbit timp de 11 minute despre experințe de viață cu aromă de curaj și parfum de bucurie. Am ales să vorbesc despre discursurile care m-au determinat să lupt în continuare pentru educație, familie și viață:

Gheorghe Ilie Fârte și-a ales „meseria de om“. Și, într-adevăr, ai nevoie de curaj pentru a îmbrățișa această carieră. Finalul ei poate veni oricând, cu o somație de a ne înfățișa în fața scaunului de judecată. A ajuns la concluzia că viața a fost plină de eșecuri amare, pentru ca succesul să fie mai dulce. Ceea ce contează este lupta, străduința. Doar așa te poți îmbăta cu bucurie.

Andrei Gheorghiescu a avut o prezentare foarte frumoasă despre bunicii săi, oameni curajoși care au luptat pentru dreptul de a studia și de a trăi. „Terenul de luptă” nu trebuie să reprezinte o scuză pentru tinerii din ziua de azi. Poți să devii propriul erou al acestei bătălii numite viață, prin acumularea de experiențe, informații și contacte noi. Am învățat că nu trebuie să ridicăm steagul alb decât în fața familiei, profesiei și a comunității. Niciodată în fața lașității.

Angela Paveliuc-Olariu a fost persoana care a insuflat viață evenimentului, chiar dacă dumneaei s-a considerat o relicvă printre ceilalți invitați. Ne-a sfătuit să fim întotdeuna pregătiți pentru perioade dificile, lipsite de bucurie. Au loc, chiar dacă suntem pregătiți sau puternici. Curajul constă în depășirea acestora prin „multă muncă, foarte multă seriozitate, foarte multă dăruire și foarte mult suflet.” Simțul umorului este planul B care nu eșuează niciodată. La fel și credința.

Răzvan Aonofriesei ne-a explicat curajul prin prisma iubirii: „om este cel care luptă și iubește“. Discursul a fost structurat în jurul unei teme simple, chiar banale, dar la care nu medităm niciodată: bucuria de a înțelege oamenii. Chiar dacă au deficiențe de auz și vorbire, toate persoanele trăiesc aceleași stări de bine, de dragoste, de fericire. Ca noi toți, de altfel.  Nu și-a dorit să învețe limbajul surdo-muților, dar acum nu l-ar uita pentru absolut nimic în lume. Este bucuros, pentru că nu simte durerea de a nu înțelege.

Beatrice Rancea a avut o poveste extrem de emoționantă. Am putut regăsi curajul în decizia de a o lua de la început, după ce articulațiile îți sunt zdrobite, la un loc cu visele. Dar și bucuria, prin modul în care vorbea despre activitățile de regizor, coregraf, cât și de director al Operei Naționale Române din Iași. Este greu să lupți de la vârsta de 4 ani pentru o carieră mulată după talent și ambiție. Este și mai greu să realizezi la vârsta de 30 de ani, că mulajul se desprinde încet și rămâi descoperit, nud, fără o altă ocupație.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *