Cei mai iubiți dintre pământeni

Bună dimineața!

Ce-ai spune să întâmpinăm această zi cu un nou exercițiu pe tema dragostei?

Așadar, exercițiul de astăzi vine cu o întrebare simplă pentru tine (sau poate nu tocmai): care sunt cei cinci oameni pe care îi iubești cel mai mult pe lume?

Scrie-le numele (în agendă sau în documentul electronic în care lucrezi) – așa cum îți vin în minte, fără să te gândești dacă e potrivit sau nu, ce-ar spune dacă ar ști că sunt pe lista ta sau dacă ar trebui sau nu să o incluzi și pe Tanti Aglae.

În continuare, pentru fiecare dintre persoanele de pe lista ta, scrie ce iubești cel mai mult la ea (câteva trăsături).

Dacă observi că pe măsură ce scrii ți se încălzește inima și ți se luminează chipul (sau că zâmbești fără să vrei), nu te îngrijora: sunt chiar “efectele secundare” urmărite!

Atât pentru azi. Să ai o zi plină de oameni dragi!

Sursa foto.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *