Hai, curaj!

Bună luni dimineaţa! Începem astăzi cea de-a doua săptămână pe tema vitejiei (înţeleasă mai ales ca şi abilitate de a ne înfrunta şi depăşi propriile temeri).

Exerciţiul pe care ţi-l propunem azi are legătură cu cel de ieri şi cu alte câteva exerciţii de săptămâna trecută, continuând logic punerea în practică a principiului enunţat mai sus.

Aşadar, pentru exerciţiul de astăzi, te rugăm să revii la cele 3 frici alese pentru exerciţiul de ieri, precum şi la comportamentele pe care te invitam ieri să ţi le imaginezi.

Ce ai de făcut astăzi este să alegi dintre acele comportamente – unul singur pe care să îl pui în practică azi. Dacă ţi-ai făcut exerciţiul ieri, partea de astăzi ţi se va părea foarte uşoară.

De asemenea, când îţi alegi comportamentul, ai grijă să alegi unul suficient de uşor încât să îl poţi pune în practică, însă suficient de greu încât să obţii satisfacţie din aplicarea lui.

La finalul zilei, revino la agenda pe care îţi faci exerciţiile sau la documentul în care lucrezi de obicei şi noteazăce comportament ai ales, cum l-ai pus în practică, felul în care au decurs lucrurile, ce s-a întâmplat ca şi rezultat şi, bineînţeles, cum te-ai simţit.

Atât, pentru astăzi ajunge! Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Cred că te-ar interesa și:

Your email address will not be published. Required fields are marked *