Poveste. De Diamanda Toni Leahu

Am acceptat cu bucurie „să fiu o carte citită”. Întotdeauna mi-au plăcut provocările, întâmplările noi… Cred că sunt cea mai „experimentată” persoană care va fi citită datorită celor câtorva mii de „pagini” adunate în cei 36 de ani de carieră didactică.

Mi-am propus cândva să-mi scriu memoriile… sper să încep din acest an…

Am visat dintotdeauna să fiu profesor, având ca modele profesorii mei deosebiţi, dăruiţi profesiei, serioşi, exigenţi, dar cu har. Am ales Iașul la terminarea liceului, pentru că era o adevărată tradiție ca tecucenii să urmeze facultatea la Iași, pentru că a fost şi va rămâne orașul meu de suflet pentru tot ce înseamnă el pentru toţi românii: teiul lui Eminescu, prima Universitate din România, casele memoriale, urmele marilor oameni care au trăit şi creat aici. Facultatea grea nu m-a speriat şi am luat – datorită mediei – repartiție în Iași. A fost o  mare bucurie şi mândrie totodată în anul 1975, pentru că în toată ţara orașele mari erau „închise”.

Zece ani am predat la liceu, apoi am început, fără nici o pregătire specială, un nou drum – al directorului de şcoală generală. Nu a fost ușor, dar mi-a plăcut „să construiesc” o școală în Dacia ca „diriginte de șantier”. Sunt mândră de școala unde am început (la 34 ani) un an școlar cu 2500 elevi şi 102 salariați (64 cadre didactice).

Absolvenții noștri, până în 1998 (când am plecat inspector la ISJ Iaşi) au absolvit – marea majoritate – liceul şi o facultate (şeful primei promoții este acum cadru universitar la drept). Dacă mă veţi întreba care sunt, în timp, satisfacțiile unui profesor, v-aş răspunde așa: material – nu, sub nici un regim, însă sufletește am acumulat o bogăţie de nedescris – dragostea, respectul şi recunoștința foștilor elevi, mulțumirea că sunt împliniți profesional şi social, că au la temelia devenirii lor ceva din munca mea, unii mai mult alții, mai puțin, dar poartă “marca mea”. Mulți dintre foştii mei elevi sunt profesori (patru dintre fostele mele eleve sunt directoare de şcoală), economiști, medici, informaticieni, ingineri…. Mai sunt şi studenții cărora le-am fost mentor la practică pedagogică, apoi profesorii cărora le-am făcut inspecții ca metodist şi i-am îndrumat de la definitivat până la obţinerea gradului I…cu majoritatea mențin legătura (cu unii doar virtual) şi acum.

Dar cea mai minunată perioadă a carierei mele a început în anul 1998, când m-am înscris la toate concursurile naționale pentru formatori. Interviurile se desfăşurau la ISE, la București, şi am câștigat unul din trei, încât am devenit alături de 57 colegi din ţară formator național de profesori. Au fost cei mai grozavi ani, 1998-2001, cursurile la Brașov sau la Sinaia, formatori americani, specialiști internaționali în educație, formarea adulţilor, management, informatică. A fost perioada de Reformă adevărată, spun că am făcut reforma şi eu, fiind inspector cu perfecționarea, într-un județ cu 12000 de cadre didactice, care susţineau examenele pentru grade didactice, participau la formarea în cascadă. În aceeași perioadă am fost în cadrul Programului Educația 2000+ la un minunat program de formare – RWCT, „Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice”, unde după 280 ore de formare am devenit unul dintre cei 318 formatori internaționali de „gândire critică” din 25 de ţări. Din 2001 până astăzi am fost formator pentru 1012 cadre didactice din județul nostru şi din Buzău, Galaţi, Botoşani, care lucrează la clasă cu metode alternative.

La CCD, ca profesor metodist am acreditat primul program de formare continuă în 2007.

În toate stagiile de formare (în cei 11 ani ca formator) am avut bucuria de a împărtăși experiența mea la catedră şi ca manager cu învăţătorii, profesorii, inginerii, maiștrii din şcoli, licee, grupuri școlare, învăţământ special, profesional.

Formarea continuă este un prilej de a disemina exemplele de bună practică, reușitele adunate în ani atât de către participanți, dar şi de către formator. Este locul unde se face schimb reciproc de expertiză, valori, noutate, unde prinzi curajul de a descoperi (la orice vârstă) frumuseţea meseriei de dascăl.

La întrebarea ce aş vrea să fiu, dacă ar fi să încep o profesie de la capăt, aş răspunde fără ezitare: tot profesor. Motivaţia: pentru oamenii care au această menire şi chemare rămâne nealterată în timp emoţia fiecărui început de an în septembrie, bucuria revederii, dar şi curiozitatea primei întâlniri cu elevii. Totdeauna pentru profesorii cu drag de şcoală va fi un nou început de drum, diferit de la un an şcolar la altul, cu schimbări şi noutăţi incitante, surse inepuizabile de energie. Este veşnicul nou an şcolar care te menţine tânăr sufleteşte, care nu te lasă să îmbătrâneşti.

Şi cred că acesta este darul minunat al profesiei noastre.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *