Filtrul gândirii critice

Cândva săptămâna trecută te întrebam, într-un exerciţiu, care crezi tu că ar fi motivele pentru care ar fi important să-ţi dezvolţi gândirea critică.

Ei bine, unul dintre cele mai importante motive este acela că dezvoltându-ţi gândirea critică îţi va fi mult mai uşor să evaluezi raţionamentele, argumentele, afirmaţiile altora, cu care vii în contact. Vei putea astfel să-ţi dai seama dacă “stau în picioare”, dacă sunt logice, dacă încearcă să te manipuleze, dacă sunt obiective sau tendenţioase, dacă au sens.

Vorbim aici despre orice ţine de comunicarea celorlalţi cu tine, şi care poate fi analizat, de la reclamele TV până la propunerea prietenilor tăi de a ieşi în oraş, de la discursul profesorului la un curs până la discursurile de susţinere a oricărei candidaturi.

Astfel, ca exerciţiu, îţi propunem să alegi ce exemplu vrei tu din categoriile indicate mai sus – preferabil ceva cu care te-ai confruntat recent. O încercare a cuiva de a te convinge de ceva, sau o decizie / un act cu prevederi care te privesc în mod direct (ex.: legea educaţiei). De asemenea, poţi alege un articol sau o emisiune cu care ţi s-a intersectat privirea în timpul tău liber (azi fiind sâmbătă).

Apoi, te invităm să treci exemplul ales prin filtrul gândirii critice. Mai precis să îl analizezi, să identifici argumentele şi validitatea lor, să îl evaluezi.

Notează apoi câteva concluzii.

Atât pentru azi. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *