Ce înseamnă să gândeşti. Critic.

Aşa cum am promis, începem astăzi seria exerciţiilor pe tema gândirii critice (ultima dintre trăsăturile pozitive ce fac parte din domeniul mai mare al cunoaşterii şi înţelepciunii).

 Gândirea critică (judecata, mintea deschisă) presupune a gândi lucrurile în profunzime şi a le examina din toate punctele de vedere. A gândi critic implică disponibilitatea de a lua în calcul chiar şi dovezile care infirmă propriile credinţe, planuri sau scopuri – şi a le modifica pe acestea din urmă dacă se dovedeşte necesar.

Această trăsătură pozitivă de caracter contracarează convingerea că “eu am întptdeauna dreptate” – care împiedică multe persoane să ia în calcul alte puncte de vedere decât pe ale lor.

Pentru început, îţi propunem să revii la chestionarul privind cele 24 de trăsături pozitive de caracter. Dacă nu l-ai completat până acum, ai ocazia astăzi să o faci! (De altfel, după cum începi probabil să înţelegi, vom reveni la el periodic).

Dacă trăsătura săptămânii se află în ierarhia ta în primele 5, exerciţiul de azi pentru tine sună astfel:

Gândeşte-te la trei momente din viaţa ta când ţi-ai folosit gândirea critică pentru a lua decizii.

Descrie cum ai procedat. De unde ţi-ai adunat informaţiile? A fost ceva care ţi-a contrazis părerea iniţială? Ai reuşit să pui pe listă plusurile şi minusurile? Cine crezi că a avut cel mai important rol în educarea gândirii critice în cazul tău?

Dacă în topul celor mai importante 5 trăsături ale tale nu apare gândirea critică, pentru tine exerciţiul de azi sună astfel:

Gândeşte-te la ultimele trei momente din viaţa ta când ai luat decizii de care nu ai fost mulţumit ulterior.

Descrie-le pe scurt. Apoi, descrie cum ai procedat. Din perspectiva a ceea ce ştii acum despre gândirea critică, ce altceva ai fi putut face atunci? Ce poţi face altfel data viitoare când vei avea de luat o decizie?

Atât, pentru astăzi ajunge. Să ai o zi minunată!

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Cred că te-ar interesa și:

Your email address will not be published. Required fields are marked *