“Şi? Ce-ai mai făcut?”

Bună dimineaţa! Sau, fiind sâmbătă, ar trebui să spunem “Bună ziua!”?

Cum îţi merge? Ţi-ai dat toate examenele? Ai restanţe? Aştepţi primăvara? Ai ieşit pe pârtie astă-noapte?Ai făcut ieri îngeraşi de zăpadă?(Noi am făcut, dar să nu mai spui nimănui…).

Exerciţiul de azi deci. Cercetătorii care au studiat fericirea au descoperit că există o corelaţie puternică între nivelul de fericire şi legăturile strânse cu alţi oameni. Mai simplu spus, oamenii fericiţi au (şi sunt) prieteni buni.

Nu se ştie în acest moment care este relaţia cauzală (adică dacă oamenii au prieteni apropiaţi pentru că sunt fericiţi sau sunt fericiţi pentru că au prieteni apropiaţi). Dar acest lucru nu este atât de important deocamdată.

Exerciţiul de azi te invită “doar” să fii curios cu privire la oamenii din viaţa ta.

Mai exact, astăzi, stabileşte o întâlnire cu (sau sună) o persoană care este importantă pentru tine şi cât timp durează interacţiunea, concentrează-te în primul rând pe persoana respectivă, ascultând-o, adresându-i întrebări, fiind acolo pentru ea. Încearcă să afli ce-a mai făcut în ultimul timp, cum se simte, ce planuri pentru 2012 are; poate chiar să afli lucruri pe care nu le ştiai, chiar dacă persoana respectivă ţi-e cunoscută de multă vreme. Încearcă, de asemenea, să fii prezent, fără să te gândeşti, adică, la ce urmează să faci mâine, la ce regreţi ca nu ai făcut ieri şi tot aşa.

Când se termină (întâlnirea sau convorbirea telefonică), notează în câteva rânduri cum a fost, cum te-ai simţit, dacă ţi s-a părut natural sau forţat, dacă te-ai surprins de multe ori vorbind despre tine sau nefiind atent la ce spune persoana cu care ai vorbit, care a fost reacţia persoanei respective, dacă mai este vreo persoană cu care ţi-ar plăcea să ai o astfel de discuţie şi în general, cum te simţi în preajma oamenilor dragi ţie.

Atât pentru azi. Să ai o zi minunată!

Sursa foto.

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *