Un pic de viziune

Nature

Ca să faci exercițiul de astăzi, te invităm să revezi rezultatele chestionarului de ieri.

Dacă trăsătura numită viziune / perspectivă – se află în topul celor mai importante calități pentru tine (“calitățile-semnătură”), exercițiul de azi sună așa: amintește-ți trei situații din viața ta de până acum în care ai dat dovadă de viziune.

Descrie-le pe scurt.

Ce ai făcut, mai exact? Ce ai spus? Este vorba de situații publice sau private (a mai fost cineva martor la momentele tale de viziune, sau este vorba despre un moment în care ai fost singur)? Cum te-ai simțit în acele momente și după aceea?

Se spune că una dintre cele mai scurte căi spre fericire este să găsim activități în care să ne exersăm “calitățile-semnătură”. În cazul tău, te poți gândi să folosești și pe viitor această calitate, în același fel în care ai făcut-o în trecut, sau în alte feluri.

Dacă viziunea nu se află în topul celor mai importante cinci calități pentru tine, dar ți se pare totuși important să te folosești de ea, programează-te la o ședință de consiliere în carieră! Folosește oricare dintre datele de contact pentru a fixa o întâlnire cu unul dintre consilierii noștri și veți putea lucra împreună la realizarea unui plan de carieră, activitate care necesită din plin apelul la viziune.

Atât. Pentru astăzi, ajunge. Să ai o zi minunată!

Anunță-ți și prietenii!Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

Your email address will not be published. Required fields are marked *